Perfecţionarea omului este condiţionată şi de corectitudinea viziunii lui asupra naturii valorilor

Perfecţionarea omului este condiţionată nu numai de factori economici, politici şi militari mult discutaţi în ultimul timp, ci şi de corectitudinea viziunii oamenilor asupra naturii valorilor.

Înnoirile profunde în creaţia valorică şi interacţiunea contemporană a civilizaţiilor implică o viziune asupra istoriei, care acţionează ca modalitate a noii instruiri valorice, contribuind la afirmarea unei culturi moderne, la creaţia autentică şi la înscrierea în patrimoniul culturii universale. În esenţa ei, realitatea istorică este creaţia şi afirmarea de valori. Creaţia valorilor nu depinde numai de posibilitatea indivizilor, ci şi de mijloacele pe care aceştia le găsesc în fiecare perioadă.

Sistemul de valori reprezintă nucleul unei culturi şi civilizaţii, al unui mod de viaţă şi de existenţă socială. Valoarea reprezintă ceea ce îi atrage pe oameni, ceea ce oamenii doresc să obţină şi să folosească. Valorile sînt strîns legate de scopuri şi obiective. Oamenii se angajează în diferite competiţii şi acţionează pentru a obţine aceste valori.

Noţiunea de valoare reprezintă drumul cunoaşterii Binelui şi Răului, a Adevărului şi Erorii, a Frumosului şi Urîtului. Metafizic vorbind, acest drum a început în momentul cînd primii oameni (Adam şi Eva) au gustat din pomul cunoaşterii binelui şi răului. În termeni ştiinţifici, istoria a început în momentul cînd primii oameni au început să gîndească, moment care a fost marcat prin apariţia picturilor rupestre.

Nu există popor care să nu dispună de un oarecare număr de idei, sentimente şi practici pe care educaţia trebuie să le imprime în sufletul tuturor copiilor. Ca acţiune socială, educaţia se înfăptuieşte în limitele unor garanţii naţionale şi statale, pe fondul unei vieţi sociale şi al unor tradiţii ce s-au acumulat de-a lungul dezvoltării poporului român.

Fără valorile naţionale noi pînă astăzi n-am fi avut conştiinţa de ce am fost, de ceea ce sîntem şi de ceea ce am putea deveni.

Cîteva exemple extrase din folclorul nostru pot contribui mult la formarea personalităţii elevului în contextul valorilor general-umane şi naţionale:

- „Înţelepciunea înalţă capul celui spetit”;
- „Plecarea spre fapte bune este semn de înţelepciune”;
- „Cu mult mai frumoasă este frumuseţea sufletului decît a obrazului”;
- „Frumuseţea îţi vorbeşte tăcînd”;
- „Binele de toţi e cunoscut, dar de puţini e urmat”;
- „Pînă nu dai de rău nu înţelegi binele”;
- „Omul înţelept este mai împărat ca toţi împăraţii”;
- „Omul ce adevărul goneşte de adevăr se ţine”.

Oricît de adînc am coborî în istorie, nu găsim nici o epocă, în care omul să nu fi găsit utilitatea, vitalitatea, adevărul, frumosul, binele, credinţa, stima, dragostea, umanismul ca nişte valori permanente ale conştiinţei lui. Ca şi cu milenii în urmă omul caută Frumosul, Adevărul, Binele, dar formele pe care le găseşte astăzi sînt cu mult mai numeroase şi mai variate decît în trecut.

În fiecare din noi coexistă valori individuale, valori sociale naţionale sau general-umane, toate valorile avînd o determinare istorică. Evoluăm confruntîndu-ne cu valorile. Trăim, fiecare în parte şi toţi laolaltă, în sisteme de valori care comunică strîns între ele.

Valorile noastre supreme sînt valorile Patriei. Pentru fiecare din noi pămîntul strămoşesc ca mediu teritorial, natural, social, politic, lingvistic şi spiritual, în care poporul s-a afirmat cu tradiţiile, realităţile etnice şi idealurile lui specifice, este mai întîi de toate o sumă a unor nepieritoare valori.

Valorile obiectivează tot ce este constant, durabil şi autentic în realitatea noastră naţională, valorile ne dau conştiinţa propriei noastre identităţi şi tot ele structurează datoriile noastre civice, morale şi naţionale.

O viaţă de profesor, o lume la sat sau despre destinul profesoarei de istorie Eugenia Matvei

• Eugenia Matvei este profesoară la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din satul Hârbovăţ, Anenii Noi. Se împlinesc 25 de ani de când a intrat pentru prima oară în faţa unui colectiv de elevi. Copiii cred că e cea mai bună profesoară, cu cele mai bune reuşite. Această calificare nu se datorează numai elevilor premianţi pe care îi are, dar şi sufletului, modului de a comunica cu discipolii. Acum, profesoara Matvei lucrează la monografia satului. Cum reuşeşte într-o viaţă în care munca intelectuală se împarte cu grădinărit, gospodărie şi chiar păstorit? Ne povesteşte în cele ce urmează.
  

  Profesoara de istorie, Eugenia Matvei în clasa a IX-a "A" de la Liceul Teoretic "Ion Creangă", satul Hârbovăţ, raionul Anenii Noi.

„Am ajuns să fiu profesoară parcă întâmplător, căci nu m-am gândit niciodată că aş putea face o meserie în sine din asta. Dar acum ce m-aţi întrebat mă gândesc că poate aşa trebuia să fie…” avea să înceapă a ne spune Eugenia Matvei. Întâmplător fiindcă nu absolvise o facultate pedagogică. Terminase Facultate de Biblioteconomie a Universităţii de Stat. A fost angajată ca bibliotecar la Biblioteca raională din Anenii Noi. După un an avea să iasă în concediu de maternitate. Revenită din nou printre cărţi şi cititori, a fost trimisă ca „instructor de pioneri” la Şcoala de 8 ani din sat. Fiindcă nu erau destui specialişti a fost rugată să predea şi disciplina istoria. Recunoaşte că, avea temeri, dar dragostea faţă de neam, popor a impresionat-o dintotdeauna. Acest lucru i-a dat curaj şi interes de a încerca meseria de profesor… de istorie. După 6 ani absolveşte şi Facultatea de Istorie a aceleaşi universităţi. Acum, deţine o bogată experinţă şi gradul didactic I.

„Încerc uneori să mă conving că nu sunt prof, dar visez…”
O întrebare destul de simplă în aparenţe, cum e să fii profesor la sat? Doamna Eugenia îşi însuşeşte atât de bine condiţia, încât, zice ea, ar putea răspunde printr-un cuvânt, şi în acelaşi timp să scrii un roman. „Uneori încerc să mă conving că nu sunt profesoară, că sunt printre persoane care, ca şi tine, vor să gândească, să citească, să discute şi să devină mai bune, că faci parte dintr-un grup care au aceleaşi idealuri. Iar apoi te loveşti de situaţii care îţi arată că visezi la o utopie”. Să fii dascăl la sat e productiv, dar cu timpul devine plictisitoare meseria. „E muncă enormă, capricioasă, dar care produce roade. Dacă nu ai vocaţie, în scurt timp te plictiseşti, ştiind că acasă te aşteaptă găini, porci, iepuri… de copt pâini sau că te-a ajuns rândul să pleci cu oile şi căprele. Ajungi seara şi îţi dai seama că nu eşti capabilă, nici fizic, dar nici intelectual să lucrezi. Or, nouă îmi trebuie proiectări de lecţie, lucrări de verificat… Ora 4:30 dimineaţa este deşteptarea. Aşa începe ziua, deschizi orarul, te uiţi unde ai ore şi începi a învăţa, a scrie exerciţii”.

„Semănătorii de lumină” sau „semănătorul de ceriale”?
Nici pe departe nu pot fi numite „hobby”, dar se impun a fi activităţi ca semănatul, prăşitul pentru profesoara Eugenia Matvei. „Iarna ar fi cel mai bine…. în rest, răsădeşte, prăşeşte, ai grijă şi udă, stropeşte. Aşa e dacă vrei să mai ai şi de mâncat. Cu salariile noastre nu am acoperi asta nici jumătate de an. Am un soţ şomer, bolnav şi un copil student. Nu predau o materie care mi-ar oferi posibilitatea să desfăşor meditaţii (consultaţii). Nu am bonusuri, existăm numai din ceea ce creştem şi salariul meu”. Totuşi, eroul nostru pentru elevi râmâne a fi un instructur bun, şi „cu temele întotdeauna făcute”. „Viaţa agrară rămâne deoparte în prima jumătate a zilei, atunci când sunt la liceu. Încerc întotdeauna să fiu pregătită, conştientă de misiunea mea, chiar dacă uneori mă găsesc într-o criză informaţională, am dubii, incertitudini şi nu am ce consulta, n-avem literatură, cărţi suficiente”.

Noua istorie, probleme nouă!
De parcă nu e destul că duc mereu insuficienţă de literatură, incapacitatea de a se utiliza de resursele şi motoarele de căutare de pe Internet, profesorii de la sat sunt puşi în faţa unor „reforme” din învăţământ naive. Este şi cazul istoriei care a trecut în 2007 de la istoria românilor şi istoria universală la Istorie (curs integrat). „Într-adevăr, de parcă nu era de-ajuns că nu aveam hărţi, materiale ilustrative, acum cu noul curs de Istorie, noile manuale elaborate sunt pusă în situaţia de a decide eu care e realitatea, care e istoria pe care trebuie să o ştie elevul. Ca concepţie, ca structură manualele sunt bune, dar când vine vorba despre datele care le conţin am reţineri”.

Vacanţa mea sunt bibliotecile şi «drumurile»
Deloc impresionată de trecutul istoric al ţinutului natal, profesoara de istorie Eugenia Matvei a demarat o serie de cercetări şi investigaţii care ar pune în aplicare un vis mai vechi al ei, cel de a scrie istoria satului Hârbovăţ. „Acum, aş putea spune, sunt într-o perioadă de cercetare. Nu am avut vacanţă, am lucrat cu documente, mărturii, am fost la arhivele Bibliotecii Naţionale din Chişinău şi Tiraspol, am cules informaţii de la locuitorii satului pentru a putea scrie monografia satului. Este un gând de-al meu mai vechi şi, acum dacă a apărut posibilitatea, nu am cum să-i rezist”.

„Dacă l-aş întâlni pe Dumnezeu i-aş spune să oprească ura!”
Am încercat să ieşim din din conversaţia obişnuită şi să ne gândim la un aspect mai fictiv. În acest sens, am întrebat-o pe profesoara Eugenia Matvei ce ar vrea să-i spună lui Dumnezeu, dacă l-ar întâlni (imaginar): „În primul rând l-aş ruga să încetinească ura dintre popoare, să facă omenii mai umani, să-i dezrobotizeze şi să ajute Moldova şi populaţia ei să trăiască în condiţii de existenţă normale şi să ne apere de calamităţile naturale”.