Transnistria, „republică independentă”, ţară în care totul este ok şi lipsit de probleme, viaţă crâncenă [nu aş putea spune], viaţă „în roz” – nici atât. Ce oare se intampla in aceasta parte a Moldovei? Si parca ironic suna atunci cand auzi ca presedintele Voronin sau prim-ministrul Tarlev exclama ca „Trebuie sa recunoastem ca viitorul Moldovei este indispensabil de solutionarea diferendului transnistrian prin reintegrarea teritoriala, politica, economica si sociala a tarii, realizata pe baza Constitutiei Republicii Moldova si normelor de drept international, in stransa cooperare cu Uniunea Europeana, SUA, Rusia, Ucraina, Romania si OSCE”. Atatea mese rotunde, intalniri de „rang international” si, mai nou, se ivesc unele „help-uri” din partea altor state, familiarizati suntem, acomodati situatiei, deprinsi si retoric ne intrebam „Ce mai vor si astea, ce mai urmaresc de data asta?”. Cert este ca nimeni nu ia in consideratie faptul ca populatia autohtona din RMN nu isi doreste aceasta (re)unificare, sa fie o parte integranta a Republicii Moldova, pentru ca spun ei „la ce bun unirea, este asa de «harasho» cum suntem noi acum!”. Evident, nu toti gandesc astfel, sunt totusi persoane, a caror copii invata in scolile cu predare in limba romana in care dezideratul este verticalitatea si cresterea odraslelor in spiritul patrimoniului national, al culturii milenare, strabune, etc.

Am fi noi vinovati de situatia existenta la moment, de faptul ca „acea gura de rai” de la un timp incoace, tot parca place, are priza si interes pe de o parte si alta a liniilor ce indica pe harta granitile. Incearca sa intrebi pe mos Ion cum, naiba, sa se rezolve si ce tratament ar oferi acestei maladii? Deliberativ, va replica ca or guvernantii stiu, e treaba lor, sau generatia „in crestere” ori firescul dat din umeri. Sa-i zici despre interes geopolitic si influenta ar fi prea banal, ca oricum maine va uita. Si totusi, e bine atunci cand, cica, privesti lucrurile pozitiv, nu? Dar soarta oii ramase in urma cardului, ori le ajunge pe „colege”, ori este expulzata. Alegere duala. Cam asa stau lucrurile si la noi, perfecta asociere. Noi nu stim ce vrem, o pace si 1000 inapoi. Probabil s-au adunat prea multe mii si e prea pericilos de operat, caci la un moment dat va exploda toata aceasta fabricatie, raspandind in ambele sensuri amintirile vietii de odinioara.

„Vizitand Tiraspolul, Transnistria, este ca si cum te-ai intoarce in URSS” spunea intr-un interviu Cesare de Montis, seful delegatiei Comisiei Europene in RM, cu exceptia terenului de fotbal, iar mentalitatea populatiei ar putea fi numita post-sovietica, disparand de pe arena cei mai activi, realizandu-si aspiratiile in alt cuibar. Maxim Kuzovlev, jurnalist independent din Transnistria vede „inca mult timp inainte situatii-gheata, pentru ca satisface, este o joaca si pana ce are numai invingatori”, iar democratizarea, decriminalizarea si demitalizarea fiind probleme de prioritate majora si elemente esentiale ale procesului de normalizare a situatiei in RM. Cu toate acestea, nu trebuie sa ne aventuram in comiterea greselii de a lua problemele ce exista in regiunile respective in calitate de pretext pentru a nu ajunge la o reglermentare a conflictului. Acestea sunt elemente pe care trebuie sa le solutionam si, in opinia mea, sa le solutionam intr-un mod pragmatic si atotcuprinzator.

• La 2 septembrie, regimul separatist şi-a serbat independenţa. Cu această ocazie în toate raioanele republicii separatiste din stânga Nistrului au fost organizate ceremonii. Este a 18-a aniversare de când s-a creat autoproclamata RMN. La Tiraspol a avut loc tradiţionala paradă militară, iarmaroace şi concerte cu vedete locale.

Parada „independenţei” a început cu depunerea florilor la monumentele istorice. La miting au participat cetăţeni care afişau inscripţii lângă statuile lui Lenin, iar drapelele fostei RSSM lăudau independenţa regiunii faţă de Republica Moldova.

La tribuna centrală, liderul Igor Smirnov a anunţat că că RMN este una din cele patru state care, după destrămarea Uniunii Sovietice, şi-au exprimat dorinţa de a fi independente. „După ce Armenia a recunoscut Republica Nagornîi Karabah, în anul 1990, iar Rusia a recunoscut Abhazia şi Osetia de Sud, în 2008, ar trebui să fie recunoscută şi Transnistria. Evenimentele din Georgia amplifică şansele spre recunoaşterea ei”, spunea liderul separatist.

Ca de obicei, a fost elogiată Rusia şi au fost descrise şansele regiunii în cazul în care RMN se uneşte cu Federaţia Rusă. Oamenii se plictiseau deja, mulţi se grăbeau să-şi găsească un loc în bufetele amenajate pe strada principală din Tiraspol. Grătarul, salata de varză cu mazăre verde, berea la halbă erau bucatele cele mai bine vândute.

La 2 septembrie 1990 zona din stânga Nistrului şi-a autodeclarat independenţa, devenind republica moldovenească nistreană. Până în present însă Transnistria nu a fost recunoscută pe plan internaţional, diferendul fiind doar unul dintre conflictele îngheţate apărute după destrămarea URSS.