• Am citit un articol care mi-a atras atenţia prin mesajul, informaţia sa. Este vorba despre erotismul bărbaţilor născuţi în diferite zile ale săptămânii. Am încercat, mai întâi, cu ajutorul unui calendar electronic să-mi aflu ziua în care m-am născut. Este MARŢI. Iată ce spune acel articol:

“Barbatii nascuti intr-o zi de Marti se afla sub influenta lui Marte, planeta care induce stari conflictuale, decizii radicale, mari contradictii cu propria persoana, dar si cu partenerul de viata. In iubire au un stil haotic. Pentru ei dragostea reprezinta un amestec bizar de miere si fiere. Iau brusc decizii radicale pe care le contesta singuri dupa o perioada scurta de timp. Le place sa se bucure din plin de viata de cuplu, apoi destrama tot ceea ce au construit.

Cad prada prea usor ispitelor, sunt instabili sentimental si mizeaza mai mult pe impulsurile pasionale de moment. Daca se ataseaza de cineva cu adevarat, o fac definitiv si violent, cu efuziuni care surprind si uimesc de fiecare data. Simt nevoia sa domine, sa subjuge, sa fie admirati si sa li se aminteasca in mod constant propria valoare. Orgoliul lor are nevoie sa fie gadilat si magulit.”

• Căutăm repere morale, spirituale, un sens al vieţii, al experienţelor noastre citadine sau, dimpotrivă, trăim aşa cum e mai bine, cum ne cere stomacul sau cum o face capul?! Apare aici problema: avem oare nevoie de o religie, filosofie, scriptură, ideologie etc. pentru a găsi acele repere?!

De fapt, de ce căutăm aceste repere – cumva, din nevoia de siguranţă? Unii afirmă că lumea ar fi un haos fără îndoctrinarea religioasă (pentru că – spun ei – aceasta e singura care dă repere morale maselor…). Alţii, acuză exact aceasta îndoctrinare, religia folosită ca o armă politică de manipulare… Pe de altă parte, mai toţi filosofii au afirmat până acum că existenţa noastră constă dintr-un adevărat haos, regula şi moralitatea sunt condiţii ale unei societăţi perfecte, ceea ce, evident, nu există:)

Foarte mulţi oameni aşteaptă de la preoţi şi religie un răspuns pentru întrebări de genul: ce este bine şi ce este rău, care e sensul vieţii, ce se petrece după pragul morţii, de unde venim, unde ne ducem, există destin, dar libertate? Alţii încă mai speră un răspuns de la ştiinţă în privinţa acestor întrebări… dar până acum niciunul nu a fost “satisfăcut” de încercări…

Cu ceva bunăvoinţă, putem găsi teorii ştiinţifice care ar putea explica ceva… bineînţeles, cu condiţia să le întelegem sau să fie demonstrate. Cu aceeaşi bunăvoinţă, putem găsi şi adevăruri prin scripturi, dincolo de contradicţii, prostii şi interpretări naive…

Ce vreau să spun e că, certitudinile nu vin nici prin demonstraţii (mai mult sau mai puţin) logice, nici prin teorii nedemonstrate, nici prin credinţă habotnică în nişte texte şi dogme perimate, ci prin EXPERIENŢĂ.
Răspunsurile pot să vină doar la cei capabili să accepte incertitudinea… doar ei pot să pună întrebări, să caute răspunsuri… ceilalţi se agaţă de primul răspuns şi nu-i mai dau drumul chiar dacă totul le-ar dovedi că greşesc…

Sigur că ar fi mai simplu ca răspunsurile să se găsească la biserica ,,x”, sau în scriptura ,,y”, dar nu e aşa…

Încerc totuşi să gândesc mai tehnic, şi să spun că avem nevoie de alte ţeluri, să atingem acest ţel suprem, adică perpetuarea speciei în univers. Pentru asta, s-ar spune, că avem nevoie de ştiinţă atât în domeniul tehnic, cât şi în domeniul social, pentru a ne creea o organizare optimă pentru a supraveţuire şi bunăstare. Însă îmi apare un “dar”, adică ne perpetuăm în univers, colonizăm toate planetele posibile, apoi toate galaxiile, călătorim într-o secundă de la un capăt la altul al spaţiului, apoi descoperim alt univers, îl colonizăm şi pe ăla, apoi ce? O ţinem tot aşa? De aceea, spun că trebuie să ne preocupe şi evoluţia spirituală, fiindcă Universul fiind infinit, toată colonizarea noastră ar fi, dar ca şi cum nu ar exista.

• PS! Plictiseala dăunează grav psihicului. Dacă am avea probleme cu adevărat importante, credeţi că am mai sta să ne gândim la repere? Ia să treacă peste noi un război (Doamne fereşte!) ne-ar face viaţa mai palpitantă… să vedeţi atunci cum uităm de regăsirea ego-ului…