“Copilul bătut”: problemă socială

• Copii bătuţi, maltrataţi, lăsaţi de părinţi singuri sau trimişi în căutarea banilor pentru băutură. Sunt chestii pe care, poate, cei care citesc acum nu le-au trăit, dar undeva, cândva, le-aţi văzut, în stradă, într-un film bun care a câştigat Oscar-ul etc. Expresia “copil vagabond” pare să fie o accepţiune a modernităţii, alături de drogaţi, prostituaţi etc.

Maltratarea copilului este orice rănire cu intenţie a unui copil

Încă din 1960, când a fost pentru prima oară identificat ca o problemă socială “modernă”, s-a scris foarte mult despre abuzul asupra copiilor. In Anglia, Societatea Naţională pentru Prevenirea Cruzimilor asupra copiilor a produs încă de la sfârşitul anilor 60 multă literatură pe baza statisticilor de incidenţă din registrele cazurilor de risc şi metode de lucru cu familiile care au săvârşit abuzuri asupra copiilor.

Termenul de “abuz asupra copilului” a fost folosit pentru prima oară de Kempe, în 1962, pentru a descrie “copilul bătut“. Conceptul a fost extins în mod constant. În anii care au urmat, a ajuns să fie folosit pentru toate formele de rele tratamente, nu doar pentru abuzul fizic, dar şi pentru formele de neglijare şi abuz emoţional şi sexual.

Între anii 1965 şi 1985, literatura care analiza abuzurile asupra copilului s-a dezvoltat enorm, mai întâi în America şi apoi şi în Anglia. Schimbarea denumirilor de la copilul bătut la răniri neaccidentale, până la abuzurile actuale asupra copiilor, sugerează că descoperirile de mâine vor face ca definiţiile de astăzi să fie necorespunzătoare. De exemplu, conceptul de abuz sexual a fost puţin menţionat pâna târziu, în anii 70, dar acum constituie o preocupare majoră.

Problema abuzului asupra copilului este acum de interes internaţional. În 1976, s-a fondat Societatea Internaţională pentru Prevenirea Abuzurilor asupra Copiilor şi a Neglijării acestora, urmată în 1978 de Asociaţia Britanică pentru Studiul şi Prevenirea Neglijării şi Abuzului asupra Copiilor. Conferinţele internaţionale atrag acum sute de auditori şi aproape tot atâtea studii şi documente legate de acest fenomen.

A. W. Franklin, unul din iniţiatorii acestei preocupări, afirma în 1983 că “În ultimul deceniu, am văzut problema copiilor maltrataţi fizic, deschisă să includă şi maltratările emoţionale, neglijentele, abuzul sexual asupra copiilor, exploatarea sexuală sau prostituţia, pornografia, copiii siliţi să muncească şi manipularea instituţionalizată a copiilor”. Tot el sugerează că cei care lucrează în acest domeniu ar trebui să conlucreze cu organisme internaţionale, cum ar fi Organizaţia Internaţională a Muncii, Organizaţia Internaţională a Sănătăţii, UNICEF, Liga Împotriva Sclaviei. Mulţi autori interesaţi de această problemă şi-au pus întrebarea: de ce opinia publică nu s-a preocupat înainte de abuzul asupra copiilor. David Gil a încercat să dea un răspuns acestei întrebări. Ca prim motiv a identificat dificultatea definirii abuzului asupra copiilor, atrăgând atenţia că este foarte greu să se facă deosebirea între comportamentul intenţionat sau neintenţionat al părinţilor. În cele mai multe cazuri, părinţii sunt cei care depun mărturie, copilul nefiind întrebat. Mentalitatea tradiţională în ceea ce priveşte drepturile părinţilor asupra copiilor a constituit un al doilea motiv al întârzierii preocupării pentru abuzul asupra copilului. Bătaia este unul din aceste drepturi. Cultura tradiţională aprobă pedeapsa corporală şi apară dreptul părinţilor de a-şi creşte copiii aşa cum cred ei de cuviinţă. Această concepţie a început să se schimbe puţin câte puţin o dată cu intrarea în vigoare a drepturilor copiilor promovate de Societatea pentru prevenirea Cruzimilor asupra Copiilor.

Violenţa în familie, de natură fizică, psihologică sau socială, este una din cele mai serioase probleme cu care se confruntă societăţile moderne

Calitatea vieţii multor copii poate fi înţeleasă prin abuzul la care sunt supuşi în mediul familial, uneori chiar de la naştere. Statisticile arată că, într-un procent alarmant de mare, părinţii consideră că una dintre cele mai bune metode de a-şi cuminţi copiii este bătaia. In fiecare an, mii de copii maltrataţi de proprii părinţi ajung în grija asistenţilor sociali, în vreme ce mulţi adulţi sunt decăzuţi din drepturile legale, însă mai sunt zeci sau poate sute de mii care îndură cu stoicism corecţiile aplicate de adulţii iresponsabili.

Abuzul fizic cauzează leziuni/răniri ale corpului, cum ar fi tăieturi, vânătăi, arsuri, fracturi osoase, înţepături sau afectări ale organelor interne.

Abuzul psihologic este un pattern de acţiuni sau lipsa unor acţiuni intenţionale, verbale sau comportamentale, care transmit unui copil mesajul că ea sau el este lipsit de valoare, slab, neiubit, nedorit, în pericol sau că este valoros doar fiindcă îndeplineşte nevoile altcuiva. Refuzul de a oferi suportul emoţional, izolarea sau terorizarea unui copil sunt forme ale abuzului psihologic. Violenţa domestică la care un copil este martor este de asemenea considerată o formă de abuz psihologic.

Nu lăsaţi copiii pradă maltratării, ajutaţi-i ori de câte ori îi simţiţi în pericol şi aplanaţi conflictele, apelând la serviciul autorităţilor.

Hai să nu mai batem femeia!

• Violenţa împotriva femeilor este o consecinţă a raporturilor de putere care există între femei şi bărbaţi.

Tipuri:
Violenţă fizică, sexuală, psihologică, culturală şi economică, poate apărea atât în familie cât şi în viaţa socială.

Forme de manifestare:

Bătaie, abuz sexual, viol, mutilare genitală, hărţuire sexuală, intimidare, ameninţare, constrângere, lipsire arbitrară de libertate, trafic de femei, pornografie şi prostituţie, sterilizare şi avort forţat, uciderea pruncilor de sex femeiesc şi selecţia sexuală prenatală.

Violenţa în familie departe de a fi o problemă domestică faţă de care femeile trebuie să îşi asume responsabilitatea este o realitate care se extinde dincolo de familie, fiind conţinută de toate valorile şi instituţiile societăţii.

Violenţa de acasă îşi are originea în întreg contextul social. Abuzarea femeilor reflectă structurile mai largi ale inegalităţilor economice şi sexuale existente in societate.

Dependenţa socială, politică şi economică a femeilor de către bărbaţi asigură şi perpetuează o structură în care bărbaţii se pot angaja în acte violente împotriva femeilor.

In lume

În lume, femeile sunt bătute, oprimate, abuzate şi torturate în fiecare zi. Cercetările arată că violenţa domestică este răspândită pe scară largă în majoritatea societăţilor şi este o cauză frecventă a sinuciderilor în rândul femeilor.

• 82% dintre abuzatori sunt cunoscuţi ai victimei.
• 70% dintre femei au fost hărţuite sexual într-un anumit moment al vieţii lor.
• În S.U.A., la fiecare 6 minute o femeie este agresată sexual, iar în Canada la fiecare 4 minute.
• 1 din 7 femei sunt violate de catre sotii lor.
• 78% din cazurile de viol sunt achitate.
• 70% dintre femei au fost hartuite sexual intr-un anumit moment al vietii lor.
• 1 din 2 fete vor fi victimele unei forme de abuz sexual inainte de a implini 18 ani.

 Mituri despre violenta asupra femeii

• Femeile provoaca violenta si o merita! Violenţa nu este o cale de rezolvare a conflictelor. Bărbaţii nu au nici un drept să abuzeze în vreun fel o femeie, indiferent de “provocare”!
• Violenta este o problema privata, nimeni nu ar trebui sa se amestece. Extinderea fenomenului demonstrată statistic şi complexitatea consecinţelor asupra femeilor, copiilor şi relaţiilor între adulţi fac din acest fenomen social o problema care ne priveşte pe toţi, societatea în ansamblul ei.
• De fapt, femeilor le place să trăiască în aceste relaţii violente, altfel ar pleca. Sunt foarte multe obstacole din cauza cărora femeile nu îşi părăsesc partenerul: lipsa mijloacelor financiare, frica, mentalitatea, lipsa unui adăpost, copiii, şantaj emoţional, presiune socială, stimă de sine scăzută.
• Bărbaţii violenţi sunt bolnavi psihic. Studiile infirmă această prejudecată.
• Alcoolul este cauza violenţei domestice. Cercetările arată că doar în jumătate din cazurile de violenţă, bărbatul este sub influenţa alcoolului. În plus comportamentul alcoolicului este învăţat social, nu există o legătură directă între consumul de alcool şi creşterea agresivităţii.
• Violenta se va opri odata si odata. Dacă ciclul violenţei a început acesta nu se va opri da la sine.

Ce putem face?

Pentru a oferi femeilor dreptul la o viaţă fără violenţă trebuie schimbate condiţiile sociale şi politice care contribuie la menţinerea acestei probleme. Oricare ar fi cauzele, oamenii trebuie să îşi accepte responsabilitatea pentru propriile acte violente iar societăţile să creeze mecanisme de transformare a violenţei la toate nivelele.

• Invatati copiii ca toate formele de violenta sunt inacceptabile.
• Invatati sa identificati si sa va opuneti hartuielii sexuale si violentei la locul de munca, la scoala sau in familie.
• Invatati sa recunoasteti limbajul sexist si sa nu-l perpetuati la randul vostru (ex: ‚mi-a tras o palma, dar am meritat-o’).
• Implicati-va in campanii si in dezbateri care au ca scop constientizarea si transformarea acestui tip de violenta si distribuiti informatia pe care o aveti in acest domeniu.