Două maluri – un singur râu – o Europă comună

• O inovaţie, un act al creativităţii – o Europă comună! Avem un vis: Europa! Aspirăm spre o realitate, cea a unui singur râu, a unei ţări comune, Republica Moldova. Suntem obosiţi să trăim într-un mit, al unei naţiuni disociate de interese geopolitice, de republici autoproclamate şi de explulzări care nu-şi găsesc explicaţii sau soluţii.

Evadăm de avertismentele aduse în adresa noastră, ne ascundem după propriile gânduri, atitudini şi opinii. Iar pe de altă parte, tindem spre ceva sublim şi nu observăm ceea ce e mai primordial. Avem impresia că suntem puf de păpădie şi râvnim la independenţă. Aşa e! Şi ce facem? – ajungem undeva departe părăsindu-ne ţara.

Malurile râului separă o ţară comună

Am primit o moştenire de la Stalin care şi în prezent ne macină – Transnistria. Pe teritoriul de astăzi al Transnistriei, Stalin a înfiinţat, la 12 octombrie 1924, Republica Autonomă Sovietică Moldovenească. Era o rampă de lansare pentru acţiunile de propagandă, spionaj şi diversiune îndreptate împotriva României. Numele acestei regiuni a Moldovei a căpătat o sinistră rezonanţă, devenind emblematic pentru „soluţia românească” la „chestiunea evreiască”, în timpul regimului mareşalului Antonescu. Dacă Stalin a sădit sămânţa „problemei transnistriene”, Mihail Gorbaciov s-a îngrijit ca ea să atingă dimensiunile din ultimul deceniu şi jumătate. Presiunilor politice şi economice exercitate de centrul unional asupra republicilor sovietice li s-a adăugat şi ameninţarea unor conflicte armate cu entităţile separatiste (să nu uităm de anul 1992), care apăruseră ca ciupercile după ploaie. Cum e cazul Abhaziei şi Osetiei de Sud (deosebiri etnice, religioase, conflicte sângeroase). În cazul Moldovei, Moscova a inventat două dosare, cel transnistrian şi cel găgăuz. Cum transnistrienii nu sunt o etnie, nici nu au o altă religie, acest dosar este cu totul atipic, chiar şi pentru spaţiul sovietic, care nu duce lipsa de inovaţii în materie. Cât despre dosarul găgăuz, acesta a strălucit două veacuri prin absenţă, pentru că, dintr-o dată, în 1989, să-şi facă simţită agresiv prezenţa. S-a stins la fel de repede.

Libertatea presei este libertatea poporului

• “Multumim pentru ultima oara presei inainte de a o lua la bataie” (Traian Basescu, ziarul National – 6 octombrie, 2004) versus “Orice politica sau stat care sublima libertatea presei va ajunge sa ia libertatea poporului” (Traian Basescu in campania pentru alegerile prezidentiale – 2004)

Relatia dintre presa si putere a fost tot timpul una de conflict. Asta nu inseamna ca in momentul in care puterea politica a avut motive de lauda, presa a ramas surda. Politicul insa nu a avut niciodata o relatie constanta cu presa. Formal, au existat doua moduri de comunicare:

- inchisa (de tip Iliescu, limba de lemn si discursul aluziv fiind frecvente);

- deschisa (de tip Basescu, care a apasat puternic pedala emotionala sau comentariile “colorate”).

Thomas Jefferson (1787): “Daca as avea putinta de a hotari ce e mai bine, guvern fara ziare sau ziare fara guvern, n-as sta nici o clipa pe ganduri: as alege a doua varianta”.

Presa? Câine de pază? A cui?

La origine, presa a aparut cu vocatia de martor, adica sa furnizeze adevarul despre fapte si sa contribuie la formarea opiniei publice. Asadar, presa formeaza spatiul public informand spatiul public. Dar spatiul de legitimare atat al presei (care agita publicul) cat si al politicului este corpul social. Apare intrebarea: in ce masura tin cont presa si politicul de societate? Presa nu ar trebui decat sa ofere mecanismul de unificare al opiniei publice iar politica e obligata sa tina cont de opinia publica, nu de opiniile din presa care nu apartin opiniei publice.

Televiziunea, in schimb, a devenit dintr-un martor scrupulos intr-un actor care prezinta stirile si, in plus, contribuie la crearea lor. Moderatorii se transforma de multe ori in provocatori ai reactiilor sau evenimentelor de pe scena politica.

In plus, mai este un aspect: politicienii tin foarte mult la imaginea lor; daca un politician nu e vizibil, inseamna ca electoratul il uita si nu va supravietui in politica. Astfel, orice om politic vrea sa fie cat mai prezent in presa. Cand nu este la televiziune, politicianul X este in biroul sau, privind la Tv comentariile politicianului Y, adversarul sau.

Legitimitatea presei vs Responsabilitatea jurnalistului, Credibilitatea – sunt doar trei dintre criteriile definirii meseriei de jurnalist in raport cu politicul.

Fragmentarea presei – sau cum anumite publicatii prefera doar un tip de subiecte pentru prima pagina (cu precadere cele cu iz de scandal, pe criteriul unei afinitati deosebite a publicului pentru subiectele de acest gen).

Teoria bulgarelui de zapada – sau cum unele subiecte, aparent lipsite de substanta, devin cap de afis pentru o saptamina intreaga in vreme ce alte subiecte (sociale, de tipul Rosia Montana) sunt doar “material in plus” pentru ultima pagina de actualitate.

Jurnalismul cetatenesc, discutiile de pe forumuri genereaza modul acesta de alcatuire a agendei unei zile.
S-a profesionalizat sau a devenit tot mai aservita presa in ultimul timp?

Raportul “Libertatea presei in lume” (Reporters sans Frontieres): in lume, doar intr-un an, au fost:
- 100 de jurnalisti inchisi
- 53 ucisi in timpul serviciului (dintre care 15 erau colaboratori)
- 907 arestati
- 1146 agresati sau amenintati
- 622 de structuri media sunt cenzurate (Islanda, Norvegia si Estonia – top 3, Romania este pe locul 42)

Cazul Romeo Rosiianu (un jurnalist din Baia Mare care “a indraznit” sa scrie cum edilul orasului cheltuie banii publici in mod nejustificat) – amenintat (2005)

Totusi, scopurile oricarei institutii media sunt:
- sa serveasca publicul
- sa faca profit

Am putea spune foarte bine ca avemo presa proasta pentru ca avem o clasa politica de nimic, un campionat de fotbal penibil si o cultura inaccesibila. Dar acesta nu ar fi decat un discurs demagogic (adoptat de multi formatori nihilisti de opinie sau de politicieni curajosi). Totusi, libertatea presei este, de multe ori, asigurata de un puternic suport financiar. Daca mai adaugam ca politicul este dependent de presa (rolul de gatekeeper), inseamna ca presa va avea o relatie duplicitara cu politica, dupa modelul relatiei politicienilor cu adversarii sau aliatii lor. In final, totul este o lupta de supravietuire. Iar cum supravietuirea depinde intr-o masura mara de bani, inseamna ca totul este o afacere