- Pe parcursul anilor se formează diferite stereotipuri sociale, care de multe ori ne influenţează atitudinea faţă de un fenomen sau altul, faţă de o persoană sau alta. Iată doar cîteva din ele.
„Cea mai fericită căsătorie e căsătoria cu un străin”
În zilele noastre tot mai des se întîlnesc fete ce visează să se căsătorească cu un străin. Majoritatea din ele se gîndesc că astfel vor rezolva problemele financiare şi nu admit ideea că viitorul soţ poate fi nu chiar acel prinţ din poveste. Căsătorindu-se cu un cetăţean străin femeia se poate confrunta cu foarte multe probleme pe care iniţial nici nu şi le poate imagina. Foarte mult depinde şi de ţara în care se căsătoreşte, care sînt diferenţele între tradiţiile ţărilor din care provin soţii, care este religia din care face parte, mai ales în cazul religiei musulmane, conform căreia soţia este proprietatea soţului. Deşi căsătorindu-se cu un cetăţean străin, femeia (soţia), nu primeşte automat cetăţenia ţării respective, ea trebuie să trăiască un timp în ţara soţului (3 – 5 ani în unele ţări chiar şi 7 ani), motiv din care este limitată în anumite drepturi. Plus la toate sînt femei care vor să se manifeste pe plan profesional, să facă o carieră, însă le vine foarte greu, deoarece au de susţinut numeroase examene pentru aşi echivala diploma. În această perioadă femeia practic totalmente depinde de soţ. În situaţiile în care se nasc copii, trebuie menţionat faptul că în unele ţări copilul la naştere devine automat cetăţeanul ţării în care s-a născut. În caz de divorţ el va rămîne în această ţară pînă la majorat, după care singur va decide unde şi cu cine doreşte să locuiască. Mai sînt ţări în care după divorţ copilul rămîne cu capul familiei (tata), respectiv mama nu poate lua copilul cu ea.
Activitatea agenţiilor matrimoniale nu este licenţiată şi respectiv nu poate fi verificată, astfel clienţii acestor agenţii pot fi: oameni bolnav psihic, criminali, traficanţi. Sînt cazuri cînd agenţiile racolează fete pe contul străinilor, iar apoi le „transmit în proprietatea acestora”.
„Victime ale traficului de fiinţe umane pot fi doar femei tinere”
Din definiţia traficului de fiinţe umane conchidem că scopul traficului de fiinţe umane este exploatarea sexuală, munca forţată în sectorul agricol sau industrial, căsătoria forţată, servitute, cerşit, prelevare de organe. Astfel este cert că victime ale traficului de fiinţe umane pot deveni atît femeile cît şi copii, bărbaţii, diferă doar scopul exploatării.
Bărbaţii sînt atraşi pentru a fi transportaţi în zonele cu conflicte militare. Copiii sînt mai vulnerabili în faţa traficului decît maturii, deoarece mai puţin pot opune rezistenţă agenţiilor / persoanelor care îi recrutează sau îi răpesc şi necesită multă protecţie din partea structurilor abilitate. O categorie aparte sînt copiii străzii, deoarece dispariţia lor nu este identificată sau raportată de cineva.
Grupul de risc de bază îl constituie femeile cu vîrsta cuprinsă între 18-30 ani. Dar în ultimul timp se observă o tendinţă nouă. Are loc atît întinerirea grupului de risc cît şi extinderea lui pentru victime cu vîrsta peste 30 ani. Centrul “La Strada” a înregistrat şi a oferit asistenţă necesară în 12 % din cazuri minorilor (exploatare sexuală şi cerşit), în 6 % de cazurilor cu o vîrstă de peste 30 ani şi cîtorva bărbaţi exploataţi fizic. La fel la Linia Fierbinte a Centrului „La Strada” au parvenit peste 100 de sunete de la bărbaţii care au nimerit în captivitate.
Multe femei tinere cărora li sa propus lucru în calitate de dădacă, spălătoare de vase şi care au devenit victime a exploatării sexuale au menţionat că traficanţii le-au asigurat că nu vor fi supuse pericolului exploatării sexuale aşa cum au un aspect fizic nu chiar atrăgător.
“Victimele traficului de fiinţe umane nu merită să fie ajutate deoarece au traversat frontiera ilegal”
În definiţia traficului de fiinţe umane (Principiile Standard ale Drepturilor Omului privind tratamentul persoanelor traficate) traficul este: „Toate acţiunile şi tentativele de acţiuni care includ recrutarea, transportarea în interiorul sau în afara unei ţări, cumpărarea, vînzarea, transferul, primirea sau adăpostirea unei persoane…”. Este evident că traficul de fiinţe umane nu este echivalent cu migraţia ilegală, deoarece în cazul traficului de persoane frontiera poate fi traversată şi legal (cu acte de identitate în regulă avînd o viză turistică). Traficul vizează o manipulare criminală a persoanelor care vor să migreze pentru aşi îmbunătăţi condiţiile de trai, fiind înşelaţi, constrînşi. Drept argument pot servi datele referitoare la metoda de recrutare: aproximativ 79% din victime li s-a făcut o ofertă falsă de lucru, 8% au fost răpite, 4% li s-a propus căsătorie. Statistica Centrului Internaţional „La Strada” confirmă că mai mult de 80% din victimele reîntoarse au trecut frontierele legal.
Este important de menţionat că traficul de fiinţe umane nu presupune întotdeauna traversarea unei frontiere (este şi trafic intern). Indiferent dacă are loc traversarea unei frontiere sau nu traficul de persoane este o problemă a crimei organizate.

