Arhiva

Archive for the ‘piraţi’ Category

Obiectul şi conţinutul dreptului de autor

Drepturile de autor, după cum putem afla de pe site-ul www.wikipedia.org reprezintă ansamblul prerogativelor de care se bucură autorii cu referire la operele create; instituţia dreptului de autor este instrumentul de protecţie a creatorilor şi operelor lor. Adică, ce înţeleg eu de aici este că, aceste drepturi sunt ale creatorilor pentru lucrările lor artistice şi literare, adică o proprietate intelectuală. La rândul ei, proprietatea intelectuală este definită de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale drept “orice creaţie a minţii umane”. Fiindcă opera de creaţie originală, exprimată într-o formă concretă, susceptibilă de a fi percepută, reprezintă obiect al proprietăţii intelectuale din momentul elaborării ei.

Intenţionat sau nu, oamenii încalcă deseori aceste drepturi prin reproduceri, distribuiri, traduceri sau orice alte utilizări neautorizate. Aşa că, orice copiere şi distribuire neautorizată reprezintă o încălcare a legii şi a moralei, fie că priveşte un bun material sau o creaţie intelectuală.

Tipurile de lucrări (opere) la care se referă dreptul de autor includ: opere literare precum romane, poeme, piese de teatru, jocuri, lucrări de referinţă, ziare/ reviste, programe de computer, baze de date, pagini Web, filme, compoziţii muzicale şi coregrafice, lucrări artistice: desene, fotografii, sculpturi, arhitectură, reclamă, hărţi, desene tehnice, etc.

Pentru aprofundare, click aici: Plagiatul si drepturile de autor.

“Eu nu plagiez, doar mă inspir”

29 octombrie 2009 eugen.fr. 2 comentarii

Revenind la tema noastră “Internetul, dreptul de autor şi piraţii“, cu toată sinceritatea mea, voi recunoaşte: DA! O comit! Adică plagiez. Şi n-am făcut-o doar o dată, de mai multe ori, atât de multe ori, încât nu mai ţin minte numărul. Am tras de pe net orice: filme, muzică, foto, programe software, referate, cărţi online etc. Deci foarte multe. Sunt cu experienţă în domeniu, aşa că pot să ofer şi sfaturi… Am şi o explicaţie. De ce nu mi-aş descărca şi eu un referat sau o recenzie de pe net?! Oare chiar am ajuns să plec la bibliotecă pentru o carte care poate fi accesată şi de pe net?! No! Decât să caut eu cartea, sau să aştept ceva vreme până mi-o găseşte… am dat un click pe “download” şi “descărcare terminată… deschide dosarul“.

Şi ca să fiu sincer până la capăt, recunosc că nu e bine ceea ce fac… dacă mă uit peste un comentariu, cam rămân fără propria opinie, şi cu timpul s-ar putea să nu-mi pot singur formula nişte păreri şi opinii vis-a-vis de o creaţie sau, şi mai rău, de o problemă de interes general. Până în anul III de facultate mai am timp să mă corectez. Hai nu plagiaţi, hai nu plagiaţi!

Pirateria internautică (I)

16 octombrie 2009 eugen.fr. Lăsați un comentariu

Ce este pirateria?

Pirateria software este reproducerea sau distribuirea neautorizată de9ivc5goftware protejat prin drept de autor. Pirateria se realizează prin copierea, descărcarea, punerea la dispoziţie, vânzarea sau instalarea de copii pe calculatorul personal sau cel utilizat la locul de muncă. Ceea ce foarte mulţi oameni nu realizează sau la ce nu se gândesc este faptul că, la cumpărarea software-ului, se achiziţionează, de fapt, licenţa de a-l utiliza, iar nu software-ul ca atare. Această licenţă este cea care vă informează de câte ori puteţi instala software-ul; aşadar este important să o citiţi. Dacă realizaţi mai multe copii ale software-ului decât cele pe care le permite licenţa înseamnă că pirataţi. s

Cum ne afectează pirateria?

Programele software piratate afectează pe oricine, de la dezvoltatori până la distribuitorii de software și nu în ultimul rând utilizatorul final. Copierea și distribuirea ilegală a programelor software are un impact mare asupra economiei, aducând României pierderi semnificative în fiecare an, înregistrându-se scăderi ale numărului locurilor de muncă, precum și pierderi de pe urma taxelor guvernamentale – fonduri care ar fi trebuit să ajungă de fapt în comunitățile locale. Mai mult decât atât, multe companii care suferă pierderi datorate pirateriei se văd nevoite să investească din propriile fonduri dedicate dezvoltării de noi tehnologii pentru a-și proteja software-ul și utilizatorii săi de bună credință. In concluzie, pirateria ne afectează pe toți în aceeași măsură.

Riscul utilizării programelor software piratate

Calitatea – De obicei, unui program software piratat îi lipsesc elemente cheie pirateriade identificare, documentație şi nu aduce nici o garanţie privind actualizarea ulterioară.

Viruși - Nefiind testate, discurile contrafăcute pot fi infectate, uneori chiar intenționat, cu viruși ce pot distruge sau sustrage informații de pe hard disk-ul dumneavoastră sau de pe rețeaua locală și nu aveți posibilitatea de a cere suport tehnic.

La locul de muncă - Copierea sau folosirea ilegală a programelor software la locul de muncă pune întreaga companie în pericol. Compania poate fi sancționată conform legii drepturilor de autor. Programele software piratate ce nu sunt funcționale sau sunt infectate cu viruși irosesc resursele companiei și cresc costurile IT din respectiva companie.

Categories: piraţi