Privire de ansamblu
Văzută ca o afacere de viitor, afacerea cu tezele devine tot mai profitoare şi solicitată de studenţii noştri, la toate nivelurile, fie că e vorba de licenţă, ori masterat. Apogeul acesteia poate fi observat pe tot parcursul primăverii, atunci când „înmuguresc” şi stâlpii, panourile cu anunţuri din preajma universităţilor, lăsând ochiul uman să urmărească cum se scurge uscăciunea de clei PVA sau albuş de ou.
Toată această „tocmeală” vine, într-un moment absolut necesar studenţilor, deoarece încep pregătirile pentru tezele de an sau licenţă. Astfel, panourile cu anunţuri, trecute prin procesul metamorfozei, devin asemenea unei biblioteci, Internet sau alt motor de info-documentare. Poţi observa un design aparent simplu, fără mari complicaţii, dar sugestiv: „TEZE!”. Acest semn al exclamării demonstrează, încă o dată, importanţa problemei, delicateţea şi «interesul general» al situaţiei în care este pus studentul care nu are timp pentru creaţie, analiză sau teorie pentru a colecta informaţiile necesare tezei şi, bineînţeles, cu un postscriptum evocator, „CALITATE GARANTATĂ!” nu rezişti.
Există totuşi studenţi care nu apelează în mod direct la serviciile persoanelor care îţi propun teza gata făcută. Ne referim aici la acea categorie de studenţi care preferă mecanismul „copy – paste” a diferitor bucăţi de text din alte lucrări fără citarea autorilor. Dar, „este o metodă veche, depăşită pentru un «student modern» care ştie exact ce vrea, ce să obţină” avea să ne declare studenta anului IV, ASEM, Silvia Chitrosan. Cert este că în aceată epocă a informatizării a tuturor sferelor activităţii umane, o condiţie motrice devine utilizarea computerului. Astfel, comandarea unei teze online este uşor posibilă. Un simplu click în care cuvântul-cheie să fie „teze” îţi poate propune mai multe oferte din care să alegi. Pentru Republica Moldova, cele mai căutate site-uri de acest gen sunt www.teze.info.md, http://moldova.cc/dreptul/teze.htm sau în cadrul altui site, cum este http://team.salvaeco.org/cezar/pagini/teze_de_an.php – fiind piloni în afacerea cu tezele. Fiind mai discreţi, asigurându-şi totodată şi o securitate, sunt persoanele care nu-şi crează blog sau site, însă postează anunţuri pe paginile web de specialitate (doar unele linkuri, http://anunt.md/rom/lucru/anunturi/studii_view.php?id=608, http://makler.md/).
Expresie a modernităţii, afacerea tezelor pe Internet nu este un simplu fapt de dragul făcutului. Aceste persoane „au şi o motivaţie, vor să-l ajute pe studentul care ori nu reuşeşte, ori nu are abilităţile necesare, ori a lăsat-o pe ultimul moment. Clar că există aici şi un interes financiar dar, ce să-i faci dacă acestea sunt condiţiile noastre şi dacă suntem utili şi studenţii ne solicită ajutorul, de ce să nu i-l acordăm, mă întreb?!” opinează un fost student al ULIM-ului, acum lector universitar la aceeaşi universitate şi membru/ facilitator al unui colectiv de persoane care se ocupă de această afacere. Da! Ne-am întreba şi noi, de ce să nu-i ajutăm, dovadă fiind şi mesajele de salut întâlnite pe aceste site-uri (www.teze.info.md) menite să capteze atenţia şi interesul persoanei interesate „Bine aţi venit pe pagina noastră! Suntem o echipă de lectori, profesori şi studenţi, ce ne punem în plan să venim în ajutorul studenţilor prin elaborarea lucrărilor de licenţă, masterat şi anuale. Tezele prezentate sunt elaborate la nivel şi au fost realizate numai clientului în cauză, la vinderea altcuiva se fac schimbări de rigoare. Preţurile – accesibile! Vă puteţi convinge de unicitatea şi profesionalismul lucrării contactându-ne. Puteţi comanda o teză de curs, licenţă sau masterat la telefonul 079590609″ sau „Pentru orice informaţie sau procurare: 069273511, dreptul_rm@yahoo.com”. La o asemenea comunicare, studentul, slab de fire, se lasă uşor ademenit şi manipulat, urmând în scurt timp să formeze numărul de telefon sau adresa electronică pentru a se interesa de condiţiile necesare pentru a intra în posesia „muncii ştiinţifice a studentului” [cum e stipulat în planul de învăţământ al fiecărei facultăţi]. Pe de altă parte, dacă e să studiezi atent pagina web, observi că e „din dotare”. Asta pentru că încercând, de exemplu, să selectezi o frază (în cazul nostru mesajul de salut), temele propuse pentru licenţă, teze anuale, referate, sau teze de masterat, apare o casetă de dialog cu următorul mesaj: „Fiţi serioşi, dragii mei. Chiar mură în gură…”. Ca urmare, nu ai decât să pui mâna pe telefon şi să contactezi reprezentanţii „centrului didactic”.
Tot în serviciul publicului (studenţii) sunt şi ştirile de pe acest site, intitulate sugestiv: „A fost adăugată rubrica «Fiţuici» unde vom adăuga fiţuici la examenele de licenţă în Republica Moldova şi nu numai”(?!), „A fost adăugată rubrica «Tematici» unde puteţi găsi lista de capitole şi paragrafe ale lucrărilor efectuate de noi”. În acest context, la nivel de Internet, atât site-urile, cât şi anunţurile online, dar şi acelea din ziarul Makler indică tema tezei (subiectele) şi calitatea acesteia; mai rar, sunt menţionate şi preţul, acesta se negociază direct cu persoana: „Mai jos este o listă a lucrărilor efectuate de noi pe parcursul ultimilor doi ani (90% din acestea – efectuate, 10% – culese) apreciate la nivel excelent la diferite instituţii din Moldova şi România”, propunându-se cca (80+58) 138 teme pentru tezele de an, dintre care 12 elaborate în anul 2008, (36+82) 118 – pentru tezele de licenţă şi 8 pentru tezele de masterat, fiind disponibile atât în română şi rusă, cât şi în engleză sau franceză (preţul fiind dublu sau triplu).
Afacerea cu „creierile încheriate” ne demonstrează că este una avantajoasă, este „încă una de perspectivă care prea curând nu se va încheia. Deoarece în Moldova este încă în faza intermediară, ea va ajunge să cunoască cote maxime peste vreo 5 sau 10 ani sau poate până în momentul când va fi restructurat sistemul de învăţâmânt sau metoda de susţinere a unei teze” este de părere Dumitru Cangea, absolvent al USM. Am vrut să ne convingem cum evoluează acest lucru pe Internet, studiind astfel numărul vizitatorilor şi afişărilor a site-ului specializat www.teze.info.md în perioada 29 februarie – 19 martie. Astfel, timp de 20 de zile acesta a avut 2368 vizitatori şi 4565 afişări, clasându-l pe locul 36, cu săgeată în sus (în creştere!) din cele 448 site-uri înregistrate în domeniul .md, detronând altele ca www.azi.md ori http://penapple.com/.
Sumele cu care se operează pe piaţa afacerii
Am încercat să iau legătura, prin telefon şi email, cu diferite persoane care se ocupă de elaborarea lucrărilor de licenţă, masterat şi anuale – calitative, operative, accesibile. Svetlana Petranici este una din acele persoane. În primă instanţă i-am scris un email prin care îmi exprim dorinţa de a procura o teză de an la psihologie: „Buna! M-ar intersa sa-ti procur teza la psihologie! Îmi poti oferi cateva date ale ei (pentru a putea compara ceea ce-mi trebuie mie sa abordez si ceea ce contine teza). Deci la nivel de structura, capitole, ce contine? Merci pentru un raspuns afirmativ:)”. După o săptămână primesc răspunsul de la Svetlana: „Salut, Octavian! iata lista tezelor pe care ti le pot propune. Pa.” În ataşament, mi s-a trimis o listă de teme, din psihologie şi drept, conţinând foaia de titlu şi cuprinsul lucrării. Trebuia din aceste teme să-mi aleg una care corespunde interesului meu, cerinţilor propuse de coordonatorul ştiinţific şi capacităţilor mele (asta este la discreţia ta): „Super! Vreau sa spun ca am gasit ceea ce-mi trebuia, adica teza: “Stima de sine: explicatie conceptuala si factori determinanti”. As vrea sa cunoscut valoarea acestei teze, cat ma va costa si unde va pot gasi?! Merci pentru colaborare:)” i-am scris eu ce m-ar interesa pe mine. Luni, 17 martie, în jurul orelor 17.20 mi se răspunde prin următorul email de la Svetlana: „Salutare Octavian, teza te va costa 200 de lei, ma poti gasi la nr. 069015093 Svetlana, sau ma poti gasi la ULIM de la 8.00 la 12.30. Pa.” Aflând acest detaliu, ne dăm seama că persoana în cauză, îşi face studiile la această universitare sau este lector aici. Am vrut să aflu mai multe, de aceea prin mesajul meu mi-am exprimat, oarecum, oportunitatea de a ne vedea acolo, „Super la ULIM daca te pot gasi, Svetlana si mai cum?”. Foarte reţinută în a detalia, îmi răspunde vag, „ma suni, si stabilim cum ne putem intalni. Pa.” Am încetat să-i mai scriu, arătându-mă lipsit de interes şi cu alte preocupări, dar Svetlana a continuat să-mi mai scrie, ultimul mesaj primit era în felul următor: „Facultatea de Psihologie, grupa 31P. Ma gasesti dupa orar, dar totusi ar fi mai bine sa ma suni preventiv. Pa!”. Aceeaşi persoană, Svetlana, a fost contactată de mine şi prin telefon, declarându-mă altă persoană, nu cea cu care a comunicat prin email. Datele pe care mi le-a scris cu cele pe care le-am obţinut din convorbirea telefonică corespund, afirmând că „costă la mine 200 de lei teza, dar îmi scrii prin sms adresa ta de internet şi eu îţi trimit cuprinsul, planul tezei şi deacum îţi alegi”. Referindu-ne la aceaşi domnişoară care a postat anunţul său şi pe www.anunt.md, în care garantează calitatea, întrebând-o dacă pot să intervin în teză ca urmare a faptului că profesorul să nu accepte planul sau să adaog bibliografie, Svetlana răspunde că „cu modificări eu nu fac, eu deacuma sunt ocupată, nu intervin. Tezele la mine sunt pe nota 10! Aşa că nu ştiu ce nu i-ar putea place profului?!”. Constatăm că o teză de an cu aprox. 30 pagini te constă în jurul a 200 de lei. Acest preţ însă nu este valabil, tot pentru o teză de an, şi pentru alţi ofertanţi. Svetlana îşi vinde produsul, dar ţine cont şi de faptul că teza este deja pregătită, nu necesită din partea ei eforturi suplimentare (ca să o pregătească de la plan şi până la bibliografie), precum că mai este una din psihologie, domeniu cotat ieftin, pe lângă pedagofie, filologie, filozofie sau istorie pe piaţă.
Aceeaşi teză de licenţă (din psihologie), dar care ţi-o prestează altcineva şi o pregăteşte special pentru tine, la indicaţia ta şi a coordonatorului tău, costă în jurul la 500 de lei. Contactând telefonic persoana care şi-a lăsat numărul lipit pe anunţurile de lângă căminele studenţeşti, care lucrează „sub acoperire” (deoarece la insistenţa mea de a-şi spune numele a refuzat) ne-a explicat că dacă îţi trebuie teza până la 15 mai, o vor face spre sfârşitul lui aprilie, fiind acum puţin ocupaţi: „se poate de făcut! Vreo 500 de lei dacă vă aranjează, facem… ne întâlnim în oraş, ne daţi un avans de 200 de lei şi facem spre sfârşitul lui aprilie, că acum suntem puţin ocupaţi… veniţi la Telecentru, lângă magazinul «Cartuş», de arme, faceţi un beep şi eu ies şi, vedem mai departe…” avea să ne explice domnul, convins în celea ce spune.
O teză de anul trecut, cum ar fi „Implicarea OSCE în soluţionarea conflictului transnistrian” costă 250 de lei. Pentru a intra în posesia ei, nu trebuie decât să-l contactezi pe Ion şi stabiliţi o întâlnire în oraş: „nu avem un sediu, noi ne putem întâlni undeva în centru, în oraş, la un net-coffee şi dvs acolo vedeţi” teza şi starea ei. Beneînţeles, asta dacă te satisface, teza fiind de anul trecut şi unele date din ea fiind depăşite. Ion nu are timp pentru a face modificările, fapt pentru care o vinde doar pentru 250 lei. O astfel de teză, anul trecut, când a fost elaborată costa 500 lei. Preţul ei s-a înjumătăţit, dar asta nu înseamnă că calitatea este prostă şi nu poate să-ţi asigure o notă bună, ci pentru că este trecută în lista tezeleor elaborate în 2007.
Trecând la un alt tip de teză, cea de licenţă preţurile sunt mult mai mari, ajungând la ordinul valutei euro sau dolari. Acestea sunt scrise mult mai atent, necesită timp, o pregătire specială, un volum mai pare de pagini, analiză, recomandări, motivare etc. Dacă eşti interesat să-ţi procuri o asemenea teză de licenţă trebuie să-ţi pui deoparte de la 100 la 300 de dolari/euro. Totuşi, analizând subiectul am descoperit că dacă eşti atent şi ştii să negociezi ai parte şi aici de „reduceri”. Nu le vom întâlni pe stâlpi (deoarece aceştia au ajuns să fie „recunoscuţi” în domeniu, posesori ai unei „imagini”), ci în rubrica „Anunţuri” din diferite ziare de specialitate sau site-uri. Veronica, este una din doamnele care şi-a plasat intenţia de a-şi vinde propria teză de licenţă pe care a susţinut-o anul trecut – pe nota 9. Interesant lucru, dar în timpul convorbirii, dar a menţionat şi ea, se auzea glasul unui copil mic. Exact acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu un alt interlocutor care a menţionat că „sunt în concediu de maternitate, am copil mic, şi să mă ocup de teze este o plăcere, dar şi mai câştig ceva în plus, până când voi ieşi din nou la serviciu”. Revenind la Veronica, ne propune o teză în domeniul economic, „Organizarea procesului salarizării personalului de conducere la întreprindere”, „şi se are în vedere cum este organizat procesul acesta de achitare a salariilor la persoanele de conducere, de la director… adică nu la toate categoriile de lucrători. Mai întâi se vorbeşte despre toate felurile de salariu (…) ca o introducere, pe urmă, partea a II-a, analiza financiar-economică a întreprinderii de la Hânceşti, «Apă-Canal» şi pe urmă încheierea, concluzii şi câteva anexe…”. Teza pe care ne-o propune este vândută la 75-80 euro, fiindcă „totuşi am muncit la ea, am primit şi 9, dar totul depinde de tine, cum o pregăteşti, cât de bine ai s-o cunoşti tu, să fii pregătit foarte bine, de aceea ea trebuie cumpărată dinainte ca să te poţi pregăti. Eu o am şi pe maculator, şi pe disc. Dacă te aranjează, poftim, ne întâlnim, stabilim unde şi…” o poţi procura, fiind scutit de ideea că trebuie să umbli să-ţi rozi coatele prin biblioteci.
Valentina, o experimentată în afacerea cu tezele activează deja de 3 ani pe piaţă. Nu are echipă şi nici colaboratori. Este în concediu de maternitate, are timp şi de aceea se ocupă. Lucrează individual, fiind trecută şi prin licenţă, masterat şi 2 ani lucraţi în economie. Anunţul său sună în felul următor: „Elaborez teze anuale, de licenţă, la REI (în engleză şi română), management, marketing şi finanţe. Calitate asigurată!”. Absolventă a ASEM-ului cunoaşte practic toţi profesorii de acolo, ştiind fiecare ce şi cum cere. Astfel, dacă eşti student în cadrul academiei îţi va fi mult mai uşor să colaborezi cu ea, având avantajul ca teza ta să nu fie întoarsă pentru modificări. „Orice temă care ai să-mi propui eu o fac singură, nu-i problemă, fiindcă eu nu-ţi propun ceea ce am. De tine ţine numai cuprinsul şi foaia de titlu. Te va costa 400 de lei. În preţ intră şi toate modificările. Eu teza la sigur că o fac bine, dar nu poate fi un profesor care să spună că nu are nevoie de schimbări (…) profesorul trebuie să se facă prost, teza e de nota 10 şi nu are ce schimba şi, cât de cât, o să-ţi schimbe ceva…”.
Ce spun studenţii despre (tezo)business?
Studenţii sunt „consumatorii” acestei afaceri, fiind adresată lor ca alternativă la faptul de a umbla şi a culege informaţii, a le selecta şi a le aranja într-un tot întreg, numit teză. Preocuparea, timpul insuficient, cerinţele mari faţă de o asemenea lucrare impune studentului posibilitatea de a cumpăra teza. Ca urmare, el este scutit de oboseala şi stresul ce-l provoacă o teză. Acest lucru însă ar trebui să ne îngrijoreze, fiindcă tot mai mulţi studenţi apelează la serviciile pirateriei, favorizând astfel şi corupţia academică. Împotriva faptul că legea îi poate pedepsi, cei care oferă serviciile se înmulţesc, lăsând studentul să aleagă din diversitate. Totuşi, ne întrebăm care ar fi cauzele reale care provoacă studentul la alegerea variantei de a cumpăra teza, cum va demonstra profesorului că e veridică, e originală, a muncit la el, va argumenta bibliografia selectată, scopul sau recomandările propuse de el?!
„Chiar nu văd niciun dezavantaj ce m-ar face să nu-mi cumpăr teza. Sunt anul III la Economie şi, vreau să spun că, deja va fi a II-a oară când voi merge să-mi fac comandă la teză. Anul trecut mi-am cumpărat-o cu 350 de lei, anul acesta, cu licenţă, va fi mai scumpă, cred că va ajunge la 100 de dolari dacă voi cere să-mi fie făcută unicat. Nu vreau să-mi fac griji că nu voi reuşi, că îmi va cere să fac modificări aiurea… aşa că plec şi-o cumpăr şi sunt împăcată cu toată lumea. Ori o faci tu, ori o cumperi, tot trebuie să o înveţi pentru a o apăra. Pentru asta o cumpăr din timp, o învăţ bine şi o răspund uneori şi mai bine ca acel care a făcut-o singur” ne afirmă încrezută în forţele proprii Neguţa Tatiana. Nu întotdeauna însă poţi trece atât de uşor peste asta, dacă nu te pregăteşti şi dacă nu eşti destul de convingător cu coordonatorul tezei. Asta poate duce la mari pagube pentru student. Este şi cazul lui Ion care a crezut că profesorul nu-şi va da seama că teza este cumpărată: „Eu nicigând nu aveam să fac teza. Fiindcă nu mă pricep şi pentru că ai mei sunt plecaţi mi-am permis să plătesc. Nici nu ştiam ce să fac, să-l plătesc pe profesor sau să mi-o cumpăr. Sfătuindu-mă cu alţii mai mari am hotărât să o cumpăr. Am dat undeva 500 de lei, dar era foarte bună. Nici eu nu am făcut bine aici că am spus să-mi facă una bună, bună. Eu nu sunt un student bun…. aşa… până la nota 7, dar cu o teză de 10. Nu mi-a dat în cap să spun să facă una după nivelul meu… eu pe parcurs nici nu m-am arătat pe la coordonator cu plan…., ci m-am dus la urmă cu teza gata. Şi când s-a uitat prin ea… nici nu a reuşit să se uite până la urmă că m-a întrebat, «Cât ai plătit pentru aşa lucru?» Am început să mă bâlbii şi nu m-a crezut. Nici nu am mai insistat. Mi-a zis că pentru «muncă» am 5!”.
Mulţi studenţi recunosc chiar ei că nu e bine să-ţi cumperi teza, fiindcă ajungi să degradezi, întrebându-te retoric pentru ce mai faci universitate. „Nu trebuie de acceptat acest fenomen sub nicio formă. Consider că principalul vinovat de acest lucru se face în primul rând studentul. Şi atunci când profesorul sesizează delictul ar trebui să le pună 2 nu 5 cum fac cei mai mulţi din ei. O fac din indulgenţă. Dar aşa nu vom opri lucrurile proaste ca ne ameninţă” gândeşte Ludmila Damian, studentă la Jurnalism.
Seria studenţilor care îşi exprimă părerea despre acest fenomen este diversă, catalogând-o ca una firească pentru sistemul nostru de învăţământ sau expresia sa, contravine bunurilor moravuri sau este o alternativă a procesului instructiv-educativ. „O fi sau n-o fi bine ceea ce fac mai toţi dintre noi, studenţii, dar cum copiem la examene aşa şi cumpărăm tezele. Eu personal o cumpăr dar măcar o învăţ dinainte ca să nu se priceapă proful că nu e de mine. Nu văd nimic rău că îţi cumperi teza, ci doar atunci când o cumperi şi nu o înveţi, nu te duce capul să o răspunzi aşa cum ai răspunde o temă. De ce procedez eu aşa? Fiindcă aşa este învăţătura la noi, nu formează ceva noi, personalităţi – mai degrabă un oarecare individ, nu ştiu cum să zic” opinează Iurie C.
Pe de altă parte, studenta Cristina Negrea îi vede pe studenţii care cumpăra o teză „stupizi, inapţi de a face facultate, nu de a mai ajunge la etapa de a elobora însăşi teze de an. Fiindcă nu-i duce capul la munca prin biblioteci, munca cu cartea, nu ar merita să ocupe locul altora, care ar putea-o face, dar care nu au posibilitatea”. Or, acest lucru, după părerea sociologilor este o „deviere socială care promovează nonvalori, educă o societate degradantă, fără principii”. Acest lucru însă, nu este conştientizat de către studenţii Republicii Moldova. Şi chiar dacă este, este acceptat de iuri, nu şi de facto, cum ar fi normal. Majoritatea preferând facilul, în detrimentul propriei munci, cercetării şi/sau investigării. În acest context, ne întrebăm de ce „plutim”, de ce nu ieşim din tranziţia care tot continuă de ani buni; seria întrebărilor pot continua… Ajungem la concluzia că suntem lipsiţi de originalitate, nu avem o impresie proprie asupra realităţii, lăsându-ne conduşi, manipulaţi şi robotizaţi de însăşi semenii noştri.
Profesorii despre „cumpăratul tezelor”
Prea puţini studenţi care cumpăra o teză se gândesc că pot fi demascaţi. Totuşi, şi profesorii asistă prin activitatea lor didactică la cazuri de plagiat, furt intelectual şi, mai cu seamă, întâlnesc anunţuri despre „executarea tezei în termen scurt şi original”. Aceştia îşi pot întâlni propria lucrare de doctorat (fragmente) inserate în paginile lucrărilor de licenţă ale studenţilor lor. Elena Constantinovici, lector la USM, mărturiseşte că să cumperi o teză este „un sacrilegiu, fiindcă o teză înseamnă studiu, reflectare, analiză, scris. Categoric sunt împotriva tezelor cumpărate şi, dacă aş fi eu conducătorul tezei şi aş vedea că este cumpărată nici nu veţi fi admişi la examen. Uneori întâmplarea sau intuţia îţi spune că teza este cumpărată dacă ştii cât de capbil şi inteligent este studentul. Eu nu am făcut lucrul acesta niciodată, ajut, îţi recomand bibliografie, dar să fac o teză – nu!”
Dl Teodor Luchian, dr., conf. universitar, şeful secţiei Studii, USM nu ştie dacă au fost depistate cazuri în care studenţii şi-au cumpărat teza, fiind nevoiţi să o susţină repetat: „nu, nu ştiu aşa ceva… de asta se face responsabil catedra şi conducătorul ştiinţific… la noi se înregistrează tezele cu jumătate de an înainte şi atât…”.
Pe de altă parte, Otilia Dandara, doctor, conferentiar universitar, Şef Sectie Managementul calitatii: dezvoltare curriculara si evaluare crede că „o teza de an este o activitate de cercetare. Munca de cercetare si competenta investigationala sint absolut necesare a fi realizate si formate intr-o universitate, dar problema pe care o identificati dvs. tine mai mult de modul in care este monitorizata scrierea lucrarii. Daca obiectivele lucrarii sint axate pe produsul studentului, pe studiu de caz , pe experiment sau elemente ele ecestuia, atunci nu stiu daca studentul poate copia totul din NET. Conteaza pina la urma cum interpreteaza el anumite evenimente, fenomene, etc. Deci un proiect este necesar si practic la fiecare modul& disciplina trebuie sa realizeze cite un proiect, conteaza insa cum profesorul poate organiza munca de cercetare a studentului”.
- Investigaţia “TezoBusinessul moldovenesc” a fost elaborată de Eugeniu Frunza în cadrul cursului de investigaţii jurnalistice “Tinerii jurnalişti împotriva corupţiei” organizat de CTJM cu suportul material al IREX şi USAID.