Un rahat cu apă rece

Începuseră şi campania. Toată lumea se pronunţă, se dă la priceput politică. Jurnaliştii, la rândul lor, fac şi ei ce pot, alţii mai mult, alţii mai puţin, unii se cred cinstiţi, unii şi-o trag pentru o primă bunicică.

Nu sunt toţi ziariştii nişte ticăloşi. Nu toţi sunt proşti sau răi. Sau şpagari. Sau plagiatori. Sau agramaţi. Sau nesimţiţi. Sau manipulatori. De altfel, credem că Tănase, Bogatu, Cheianu sunt editorialişti care-şi fac treaba bună. Pe de altă parte, ne miroase a rahat când pomenin numele lui Praporşcic. Personal, recunosc, mai interesant îmi este a citi materiale în care se încearcă a ascunde, oarecum, realitatea. Nu că aş fi îndrăgostit de elogieri sau chestii din astea, dar citind asemenea materiale mă amuză. Or, dintotdeauna mi-a plăcut să fac analize de conţinut şi, când scrii despre papagali, chiar ai muncă.

Urmăriserăm la postul online Jurnal Tv o emisiune-pamflet despre o alta de la EuTV în care se discuta despre jurnaliştii în campania electorală şi, în general, despre comportamentul lor. Şi aici, alţi cocalari şi imaculaţi, începuse a da sfaturi. “Şi doamna-domnişoara Lorena ar trebuie să se uite la Tv să vadă ce se poate întâmpla” a zis moderatorul, ca urmare a difuzării unui material despre asasinarea unor jurnalişti din Rusia, criticanţi ai Kremlinului. Or, a ameninţa cu moartea direct sau indirect pe alţi lideri politici sau alte nevertebrate cu stilou, a face delimitări dintre “presă de partid” sau “presă independentă” la acest post sunt uşor cam hiberbolizate.

Avem, în raport cu mass-media, flegme intrate la tipar deja. Imparţialitate, obiectivitate, cod deontologic sau alte norme etice. Însă nu le utilizăm corect. De cele mai multe ori, tot acolo, în rahatul cu apă rece. Şi le invocă aceleaşi personaje, cu tot aceleaşi fleoşcăieli. Devin pesimist când zic despre aceste norme. Chiar nu cred în ele. Fiindcă cuvântul “deontolog” nu există în româneşte. Nimeni nu poate fi, prin profesie sau prin vocaţie, “deontolog”. Există “deontologie”, adică o sumă de reguli care constituie temeiul etic al unei profesiuni. Există şi adjectivul “deontologic”. Dar “deontolog” e o invenţie incultă, pe care, din păcate, o văd tot mai des folosită. Mai departe: nu există contradicţie între “deontologie” şi apartenenţa la un partid. Dimpotrivă. Orice statut social implică o anumită deontologie. Şi până la urmă, vorba aia, toţi vor o pensie, o bătrâneţe liniştită. Mai sunt convins şi de faptul că oricine, Filat, Chirtoacă, Voronin, Roşca(!), Pavlincenco etc., inclusiv eu, zilnic trag ţepe bunului simţ. Iar dacă vom fi atenţi, vom observa: toţi se cred curaţi, cu toate că au răni puroioase şi o limbă buboasă.

Aşa e piesa. N-ai ce face (…) Dar de un singur lucru mi-e milă. De acele persoane care-şi fac meseria cu pasiune şi sacrificii, cu flegme primite în faţă şi îmbrânceli în râpă. O fac sub presiunea timpului şi a evenimentelor, a şefului care vrea să intri în direct la ora la care vrea el şi nu la cea în care poţi tu. Totuşi, rămân la ideea mea: toţi sunt nişte prefăcuţi, circari şi oameni care se dau cu iscusinţa. Chiar dacă mint, nici nu mai cred că au emoţii… deci putem sta liniştiţi, pişu’ pe el n-are cum să facă (decât dacă e un extra-mega stres, vreo ameninţare ceva:).