- Căutăm repere morale, spirituale, un sens al vieţii, al experienţelor noastre citadine sau, dimpotrivă, trăim aşa cum e mai bine, cum ne cere stomacul sau cum o face capul?! Apare aici problema: avem oare nevoie de o religie, filosofie, scriptură, ideologie etc. pentru a găsi acele repere?!
De fapt, de ce căutăm aceste repere – cumva, din nevoia de siguranţă? Unii afirmă că lumea ar fi un haos fără 
îndoctrinarea religioasă (pentru că – spun ei – aceasta e singura care dă repere morale maselor…). Alţii, acuză exact aceasta îndoctrinare, religia folosită ca o armă politică de manipulare… Pe de altă parte, mai toţi filosofii au afirmat până acum că existenţa noastră constă dintr-un adevărat haos, regula şi moralitatea sunt condiţii ale unei societăţi perfecte, ceea ce, evident, nu există:)
Foarte mulţi oameni aşteaptă de la preoţi şi religie un răspuns pentru întrebări de genul: ce este bine şi ce este rău, care e sensul vieţii, ce se petrece după pragul morţii, de unde venim, unde ne ducem, există destin, dar libertate? Alţii încă mai speră un răspuns de la ştiinţă în privinţa acestor întrebări… dar până acum niciunul nu a fost “satisfăcut” de încercări…
Cu ceva bunăvoinţă, putem găsi teorii ştiinţifice care ar putea explica ceva… bineînţeles, cu condiţia să le întelegem sau să fie demonstrate. Cu aceeaşi bunăvoinţă, putem găsi şi adevăruri prin scripturi, dincolo de contradicţii, prostii şi interpretări naive…
Ce vreau să spun e că, certitudinile nu vin nici prin demonstraţii (mai mult sau mai puţin) logice, nici prin teorii nedemonstrate, nici prin credinţă habotnică în nişte texte şi dogme perimate, ci prin EXPERIENŢĂ.
Răspunsurile pot să vină doar la cei capabili să accepte incertitudinea… doar ei pot să pună întrebări, să caute răspunsuri… ceilalţi se agaţă de primul răspuns şi nu-i mai dau drumul chiar dacă totul le-ar dovedi că greşesc…
Sigur că ar fi mai simplu ca răspunsurile să se găsească la biserica ,,x”, sau în scriptura ,,y”, dar nu e aşa…
Încerc totuşi să gândesc mai tehnic, şi să spun că avem nevoie de alte ţeluri, să atingem acest ţel suprem, adică perpetuarea speciei în univers. Pentru asta, s-ar spune, că avem nevoie de ştiinţă atât în domeniul tehnic, cât şi în domeniul social, pentru a ne creea o organizare optimă pentru a supraveţuire şi bunăstare. Însă îmi apare un “dar”, adică ne perpetuăm în univers, colonizăm toate planetele posibile, apoi toate galaxiile, călătorim într-o secundă de la un capăt la altul al spaţiului, apoi descoperim alt univers, îl colonizăm şi pe ăla, apoi ce? O ţinem tot aşa? De aceea, spun că trebuie să ne preocupe şi evoluţia spirituală, fiindcă Universul fiind infinit, toată colonizarea noastră ar fi, dar ca şi cum nu ar exista.
- PS! Plictiseala dăunează grav psihicului. Dacă am avea probleme cu adevărat importante, credeţi că am mai sta să ne gândim la repere? Ia să treacă peste noi un război (Doamne fereşte!) ne-ar face viaţa mai palpitantă… să vedeţi atunci cum uităm de regăsirea ego-ului…
Este îmbucurător faptul că printre blogurile din Republica Moldova mai sunt şi bloguri ai căror autori îşi exprimă coerent şi interesant gândurile. Succes, Eugen! Încearcă să menţii această pagină web şi uite un sfat – intră pe http://www.blogosfera.md şi înregistrează-ţi blogul – astfel te vei face cunoscut şi auzit în blogo-sistemul R.M. Good luck!
Comentariu�Comentarii de Victoria Rudi — 28 septembrie 2008 @ 6:53 pm
Cu privire la cele ce-ai scris mai sus – cred că generalizezi puţin – da, ai dreptate în multe privinţe, dar să nu uităm că omul este cea mai egoistă materie de pe acest pământ. Chestia aia cu regăsirea e mult prea individuală, totuşi… Dogmele, religiile, teoriile – toate acestea nu fac nimic altceva decât să ne derute şi mai mult. Căutăm în jur, ceea ce se află în interiorul nostru. Nu ai observat că omul a întrecut timpul – crezi că este un fenomen al dezvoltării? Eu aş zice că este primul şi esenţialul simptom al degradării. Mass media, organizarea socială, inovaţiile tehnice – realităţi care ne înconjoară şi care ne determină să uităm de noi înşine… Adevărata teorie, conform căreia face să-ţi trăieşti viaţa este – calea de mijloc – să ştii, cum să te conformezi realităţii, concomitent, ţinând cont şi de lumea ta spirituală – lucru mult prea complicat, când este vorbe de aplicarea în practică…
Comentariu�Comentarii de Victoria Rudi — 28 septembrie 2008 @ 7:05 pm