Tinerii din Transnistria pot fi o forţă!

Problema transnistreana, frecvent discutata de autoritatile politice si nominalizata drept „conflict inghetat” de unii experti, vizeaza pe fiecare in parte. Este important ca tinerii sa constientizeze rolul lor in reglementarea acestui conflict. De ce? Pentru ca „ei constituie o forta cu potential. Doar ca tinerii din Moldova riposteaza cu tacere, neavand incredere in fortele proprii si in clasa de conducere”, spune Natalia Gligor, coordonator de proiect „Jurnalism civic”.

„Tacerea distruge tot. Atata timp cat nu spui care e problema, nimeni nu o va aude”, subliniaza Natalia. Or, aceasta ezitare in posibilitatea de a exprima parerea se naste din controlul strict impus de sursele propagandistice transnistriene, care induc teama si nesiguranta.

In pofida acestor lucruri, directorul Aliantei „Maidan” din Ucraina, Igor Semyvolos, crede ca „In viitor, pe masura dezvoltarii relatiilor de piata in Transnistria, mai devreme sau mai tarziu, va izbucni criza puterii”. In aceste conditiii, adaoga el, „doar existenta cetateniei active va impulsiona schimbarea situatiei in regiune”.
Conceptul de «cetatenie activa», crede studenta Irina Fortuna din or. Drochia, „este total opus indiferentei. Cetateanul activ trebuie sa se implice, sa participe la seminare, conferinte pentru a da un exemplu elocvent si semenilor sai”, atata timp cat dorim sa traim in spiritul valorilor democratiei.

Urmatorul pas ar fi solidaritatea. Tinerii de pe ambele maluri ale Nistrului trebuie sa coopereze, sa vada viitorul succes prin prisma unitatii, caci „deseori se intampla sa existe insulte de genul: «separatistule» care sunt nefondate si absurde”, remarca Laura Bohantov, freelancer.

Bariera de comunicare, stereotipurile sau frica de a spune lucrurilor pe nume trebuie sa dispara, pentru ca, zice Natalia Gligor, „desi avem diferite viziuni asupra vietii, asta nu inseamna ca avem scopuri diferite: tindem sa fim fericiti”. Iar aceasta fericire rezida in unitatea populatiei de pe ambele maluri, odata ce majoritatea tinerilor intervievati spera sa fie reglementat conflictul transnistrean si vor sa contibue la aceasta.

La limita şi dincolo de realitate sau despre paranormal

• A existat inca de la aparitia omului, l-a insotit prin istorie, iar astazi ramane acelasi univers opac si fascinant care isi permite sa sfideze lejer stiinta si tehnologia moderna. Controversat sau nu, Fenomenul Paranormal Exista! Atractia necunoscutului…

Motto necesar
“Lumea asta nu-i a mea
Ceailalta nici asa
Lumea asta-i cum o vezi
Ceailalta cum o crezi ! “
( Intelepciune populara romaneasca)

Termenul in sine, s-a vrut de la inceput o “umbrela” pentru toata varietatea de fenomene neintelese, neobisnuite, neacceptate si inexplicabile pentru stiinta si sceptici in egala masura. Opiniile fata de manifestari stranii s-au modificat de multe ori de-alungul timpului, dar relatarile asupra fenomenelor in sine au ramas surprinzator de consecvente. Validarea si acceptarea paranormalului este inca subiect de controverse dure intre sustinatorii sai si sceptici. Se cunoaste cu siguranta ca o buna parte din fenomenele catalogate la inceput drept paranormale s-au dovedit mai apoi simple escrocherii, in schimb pentru o buna parte nu s-a gasit nici un fel de explicatii…Nimic straniu pana la acest punct, pentru ca in mod paradoxal, irationalul in formele sale cele mai inspaimantatoare are o putere de fascinatie imposibil de egalat. Cu atat mai mult cu cat acum cateva sute de ani, nu numai oamenii catalogati cu “puteri” paranormale, dar si cei cu handicapuri fizice, banale pete pe corp, sau pur si simplu o alta religie, sfarseau pe ruguri. In zilele noastre insa, fenomenul paranormal este pe nedrept impins intr-un ungher al cunoasterii de catre rationalismul arid al asa zisei stiinte “oficiale”, confruntata ea insasi cu tehnologizarea galopanta.

Nevoia de repere, frica de necunoscut şi dorinţa de certitudini

• Căutăm repere morale, spirituale, un sens al vieţii, al experienţelor noastre citadine sau, dimpotrivă, trăim aşa cum e mai bine, cum ne cere stomacul sau cum o face capul?! Apare aici problema: avem oare nevoie de o religie, filosofie, scriptură, ideologie etc. pentru a găsi acele repere?!

De fapt, de ce căutăm aceste repere – cumva, din nevoia de siguranţă? Unii afirmă că lumea ar fi un haos fără îndoctrinarea religioasă (pentru că – spun ei – aceasta e singura care dă repere morale maselor…). Alţii, acuză exact aceasta îndoctrinare, religia folosită ca o armă politică de manipulare… Pe de altă parte, mai toţi filosofii au afirmat până acum că existenţa noastră constă dintr-un adevărat haos, regula şi moralitatea sunt condiţii ale unei societăţi perfecte, ceea ce, evident, nu există:)

Foarte mulţi oameni aşteaptă de la preoţi şi religie un răspuns pentru întrebări de genul: ce este bine şi ce este rău, care e sensul vieţii, ce se petrece după pragul morţii, de unde venim, unde ne ducem, există destin, dar libertate? Alţii încă mai speră un răspuns de la ştiinţă în privinţa acestor întrebări… dar până acum niciunul nu a fost “satisfăcut” de încercări…

Cu ceva bunăvoinţă, putem găsi teorii ştiinţifice care ar putea explica ceva… bineînţeles, cu condiţia să le întelegem sau să fie demonstrate. Cu aceeaşi bunăvoinţă, putem găsi şi adevăruri prin scripturi, dincolo de contradicţii, prostii şi interpretări naive…

Ce vreau să spun e că, certitudinile nu vin nici prin demonstraţii (mai mult sau mai puţin) logice, nici prin teorii nedemonstrate, nici prin credinţă habotnică în nişte texte şi dogme perimate, ci prin EXPERIENŢĂ.
Răspunsurile pot să vină doar la cei capabili să accepte incertitudinea… doar ei pot să pună întrebări, să caute răspunsuri… ceilalţi se agaţă de primul răspuns şi nu-i mai dau drumul chiar dacă totul le-ar dovedi că greşesc…

Sigur că ar fi mai simplu ca răspunsurile să se găsească la biserica ,,x”, sau în scriptura ,,y”, dar nu e aşa…

Încerc totuşi să gândesc mai tehnic, şi să spun că avem nevoie de alte ţeluri, să atingem acest ţel suprem, adică perpetuarea speciei în univers. Pentru asta, s-ar spune, că avem nevoie de ştiinţă atât în domeniul tehnic, cât şi în domeniul social, pentru a ne creea o organizare optimă pentru a supraveţuire şi bunăstare. Însă îmi apare un “dar”, adică ne perpetuăm în univers, colonizăm toate planetele posibile, apoi toate galaxiile, călătorim într-o secundă de la un capăt la altul al spaţiului, apoi descoperim alt univers, îl colonizăm şi pe ăla, apoi ce? O ţinem tot aşa? De aceea, spun că trebuie să ne preocupe şi evoluţia spirituală, fiindcă Universul fiind infinit, toată colonizarea noastră ar fi, dar ca şi cum nu ar exista.

• PS! Plictiseala dăunează grav psihicului. Dacă am avea probleme cu adevărat importante, credeţi că am mai sta să ne gândim la repere? Ia să treacă peste noi un război (Doamne fereşte!) ne-ar face viaţa mai palpitantă… să vedeţi atunci cum uităm de regăsirea ego-ului…

“Corupţia nu e o crimă!”

Azi şi mâine particip la seminarul “Dimensiunea legală a investigaţiilor jurnalistice a cazurilor de corupţie”. Mulţi specialişti, experţi. Dar nu de la toţi ai ce învăţa sau, şi mai rău, ce auzi. Dar asta e… Unul din experţi, dr. Anatolie Donciu, în discursul său către noi, jurnaliştii prezenţi, a menţionat că “Corupţia, nu e o crimă, corupţia este o încălcare a normelor de etică, a moralei şi, respectiv, a codului deontologic”. O fi aşa sau nu… Păi bine, atunci să rămână nepedepsiţi aceşti “sugari” şi, la ce ajungem? În cazul de faţă, al Moldovei, nici legea aspră nu-i opreşte pe diverşi inşi să ia şpagă. Dacă ar fi o condiţie de “etică” atunci, după mine, ajungem în … (dracu ştie unde) şi nu e bine!

… devin tot mai trist şi mai rece

De ceva zile îmi afişezi pe mess statusul “… devin tot mai trist şi mai rece“. Întâmplător, pe youtube am dat de o piesă, la drept vorbind, super tare (http://www.youtube.com/watch?v=vroYe_nn5TI&feature=related). Nu că aş suferi din dragoste sau altceva. În general, pentru mine, dragoste adevărată nu există. Pe undeva se găseşte, dar asta pentru mine niciodată nu se va întâmpla (cel puţin în viitorul apropiat).

Mulţi începuseră să mă întrebe ce se întâmplă cu mine, “m-am despărţit, suferi…”. Ei bine, nu e chiar aşa. Când simt nevoie unei relaxări, îmi pun asemenea melodii şi totul este K. Asta cu toate că ascult mai mult house, mă regăsesc în acest gen şi îmi “citeşte” din caracter:)

În altă ordine de idei, mesajul meu că “devin tot mai trist şi mai rece” s-ar putea complace cu starea şi sentimentele care mă încearcă în ultima perioadă. Aş vrea să plec din Moldova, în altă parte… Mă rod de aceeaşi concepţie, de aceleaşi valori, şi de aceeaşi oameni ipocriţi, fără scrupule! Îmi vine uneori ideea mazochistă de a mă aşeza cu fundul peste nările lor, să le închid răsuflarea! Mediul cred că nu va mai fi aşa poluat:))

Top 10 – Tradiţii şi obiceiuri bizare

• Majoritatea obiceiurilor descrise in acest top fac parte in prezent din istorie, mai precis din acea sectiune istorica pentru care simtim, repulsie, groaza si rusine. Multe din ele pot fi considerate absurde, sadice, de-a dreptul nebunesti. O parte din aceste obiceiuri au fost oprite recent. Toate, in schimb, poarta marca Homo Sapiens.

10. Mortii oferiti vulturilor
Inmormantarea Cerului, dupa cum mai este cunoscut acest ritual al mortilor, este inca o practica des intalnita in preajma satelor din Tibet. Cand un tibetan moare, acesta nu este ingropat. Riturile de trecere de pe aceste meleaguri sunt si ele imbibate de preceptele budismului tibetan Vajrayana, la fel ca fiecare aspect al vietii cotidiene de aici. Conform acestei credinte, corpul uman trebuie sa se intoarca in elementele primordiale din care a fost plamadit imediat ce sufletul il paraseste. Daca trupul omului poate sa hranesca o alta faptura dupa moartea acestuia, cu atat mai bine. Iar cum in ierarhia vietatilor din Tibet vulturii plesuvi sunt deasupra viermilor, cadavrele nu mai sunt ingropate ci oferite vulturilor, pe stanci folosite de sute de ani in acest scop. Odata ce un membru al oricarei famili si-a dat obstescul sfarsit, rudele sale purced in aceeasi zi sa-i ofere cadavrul vulturilor. Vulturii plesuvi si zaganii asteapta planad in cercuri largi ca oamenii sa-si incheie slujba religiasa si sa paraseasca locul. In momentul in care nu a mai ramas decat scheletul, ritualul continua. Rudele se ajuta de baroase si topoare pentru a macina oasele defunctului. Bucatile infime de oase sunt apoi amestecate cu faina de orz si oferite ciorilor si corbilor astfel incat orice faptura a divinitatii sa profite de ultimele ramasite umane. Partidul comunist chinez a interzis aceasta traditie in anul 1960, fapt ce a dus aproape la pierderea sa. Totusi, in urma a numeroase revolte ale tibetanilor, regimul comunist de la Beijing a legalizat din nou sumbra traditie in anul 1980.

9. Institutia gheiselor
Situate undeva la granita dintre prostitutie si dame de companie, statutul gheiselor a ramas neclar chiar si in zilele noastre. Daca la nivelul anului 1930 existau 80 000 de gheise, astazi, pe intregul teritoriu al Japoniei nu traiesc mai mult de 10 000. Majoritatea gheiselor activau in capitala Tokio, unde in prezent mai exista doar 100 de asemenea femei, certificate oficial de autoritatile nipone. Alegerea de a deveni o gheisa este un act voluntar, care este reglementat de lege. In trecut, doar femeile a caror mama fusese o gheisa, puteau continua aceasta traditie. In ciuda acestor noi aspecte, antrenamentul si pregatirea gheiselor a ramas la fel de riguros in cadrul scolilor care se straduiesc sa mentina acest obicei. Tinerele fete trebuie sa dea dovada de o mare ambitie, dublata de un talent pe masura, pentru a excela in artele dansului, cantecului si muzicii japoneze. Accentul se pune totusi pe rafinarea artei conversatiei si stapanirea tehnicilor din Shunga, artele sexuale japoneze. In ciuda acestui aspect si a sutelor de controverse create in jurul subiectului, gheisele din liniile traditionale nu ofera servicii sexuale clientilor.

8. Concubinajul
La multe popoare, conceptul de concubinaj avea un inteles diferit de acceptiunea moderna a acestui termen. Astfel, la multe triburi africane prin concubinaj se intelege situatia in care o fata sau o femeie accepta o relatie matrimoniala fara casatorie cu un barbat bogat sau cu un statut social ridicat. In mod obisnuit, barbatul respectiv avea o sotie oficiala pe langa una sau mai multe concubine, in functie de cate putea intretine financiar si material. Concubinele aveau mai putine drepturi decat sotia oficiala si nu primeau nimic la moartea barbatului. Totusi, copii lor aveau un statut similar celor pe care barbatul i-a avut cu sotia oficiala.

Conform datelor istorice, concubinajul era ales in mod voluntar de catre fata sau de familia acesteia, drept un mijloc rezonabil de a asigura siguranta materiala a fetei. Concubinajul involuntar sau fortat ducea deseori la cazuri de sclavie sexuala sau prostitutie.

7. Sacrificiile umane
Actul de ucidere a unei fiinte umane, asociat cu oferirea victimei drept ofranda catre zei, a fost o practica straveche, atestata la majoritatea populatilor umane de pe intreaga planeta. Dintre vechile culturi care au practicat sacrificiile umane, aztecii se detaseaza net, urmati fiind de mayasi. Pe plan mondial victimele erau ucise ritual intr-o maniera despre care se credea ca i-ar incanta pe zei. Victimele erau de obicei prizonieri de razboi, copii nou nascuti, criminali, prostituate sau virgine. Toti acestia aveau parte de moduri de executie variate precum decapitarea, arderea pe rug, extractia inimii, aruncarea in groapa cu fiare salbatice sau ingroparea de viu. Odata cu trecerea timpului, sacrificiile umane au devenit din ce in ce mai rare. Majoritatea religiilor le condamna cu vehementa, in timp ce legislatia internationala le interzice cu desavarsire. Cu toate acestea, in zilele noastre exita zone izolate de pe Terra unde mai exista astfel de practici.

6. Seppuku
Cunoscut sub denumirea improprie si vulgara de Hara Kiri (taie burta), Seppuku a fost o parte integranta a codului Bushido dupa ale carui precepte traiau si se comportau samuraii din Japonia medievala. Acesti razboinici recurgeau in mod traditional la Seppuku in momentele in care riscau sa cada in mainile dusmanilor, aveau de indeplinit o datorie de onoare sau trebuiau sa spele povara unei jigniri sau rusini.
Samuraii erau, de asemenea, datori sa execute Seppuku la comanda unui mare senior, daimyo. Razboinicii cazuti in dizgratie aveau dreptul de a alege intre seppuku si executia calaului. Samuraii erau singurii carora le era permis acest mod de sinucidere. Nevestele samurailor trebuiau sa obtina permisiunea scrisa de a efectua acest ultim act. In ziua sinuciderii, samuraiul facea o baie, se parfuma si se imbraca cu cele mai frumoase haine. Urma sa-si scrie testamentul alaturi de o serie de versuri de bun ramas. Cu ajutorul sabiei scurte, denumite wakizashi, samuraiul isi taia abdomenul intr-o miscare de la stanga la dreapta. De obicei, prietenul sau cel mai bun il asista, retezandu-i capul in momentul in care pe fata samuraiului apareau primele grimase, semn evident al unor dureri atroce.

5. Duelul
Practicate pe scara larga in Europa, intre secolele 15-20, duelurile au fost, in primul rand, un apanaj al membrilor nobilimii. In mod obisnuit, duelurile nu erau altceva decat o lupta consensuala intre doua persoane de sex barbatesc, inarmate cu sabii sau pistoale, care urmau un cod strict de reguli. Motivele care declansau un duel aveau la baza, de cele mai multe ori, chestiuni de reglare a onoarei. In mod traditional, ambii participanti la duel erau insotiti de cate un reprezentant de incredere si un asistent. De asemenea, la locul duelului era prezent un preot si un reprezentat al autoritatilor. Scopul duelului nu era neaparat acela de a ucide adverarul, cat de a-l umili si a obtine astfel satisfactie. Pana la inceputul secolului 18, in dueluri erau folosite numai spadele, pentru ca de la acea data, duelistii sa recurga la pistoale. Gestul prin care se provoca un duel era, cel mai adesea, acela de a scoate manusa si a plezni dusmanul cu ea peste fata. Duelurile au fost interzise prin lege in orice tara a lumii.

4. Sati – Arderea Vaduvelor
Cel mai cunoscut rit funerar al hindusilor a fost Sati. In timpul acestei dramatice procesiuni mortuare avea loc o adevarata executie, executia vaduvei barbatului decedat care conform ritualului, trebuia sa se arunce si ea in rugul care mistuia cadavrul sotului, pentru a-l insoti in lumea de dincolo. Acest act de sinucidere a sotiei era incurajat nu doar de traditia milenara a fenomenului Sati ci si de rudele sale. Se presupunea ca actul de Sati trebuia sa fie unul voluntar pentru tanara vaduva. Exista, de altfel, numeroase relatari istorice care afirma ca majoritatea actelor de Sati erau indeplinite de vaduve din pura convingere. In rarele cazuri cand sotia nu vroia sa se sinucida de dragul sotului, ingrozita fiind de imaginea terifianta a rugului funerar, rudele acesteia o legau pur si simplu, dupa care o aruncau in flacari. Explicatiile asupra aparitiei si mentinerii unui astfel de obicei macabru sunt de cele mai multe ori confuze si fac apel la specificitatea si complexitatea stravechii civilizatii hinduse. Una dintre explicatii se refera la statutul mizerabil care il avea o vaduva din India, dupa moartea sotului sau, singurul care o proteja si putea sa-i asigure hrana, haine si adapost. Dupa moartea acestuia, averea sotului era confiscata si impartita intre rudele de sange. De cele mai multe ori, vaduva era aruncata in strada, fara nici un mijloc de subzistenta, mai ales daca nu avea copii. In cazurile in care decedatul era un rajah bogat care avea mai multe sotii, acestea o fortau pe cea mai tanara dintre ele sa accepte Sati. In prezent, legislatia indiana interzice cu desavarsire acest obicei.

3. Castrarea
Aceasta practica groaznica a aparut in vechime si s-a mentinut de-a lungul timpului in mai multe culturi ale lumii. Prima castrare in masa, retinuta de sursele istorice, se refera la edictul dat de regina asiriana Semiramida, conform caruia orice barbat care se opune ideii de a fi condus de o regina, sa fie castrat in public de calaii regali. Cea mai mare hecatomba sexuala apartine totusi faraonului egiptean Menephta. Pentru a marca succesul sau in luptele cu libienii, Menephta a hotarat mutilarea sexuala in masa a mai mult de 13 000 de prizonieri capturati in urma campaniilor sale militare. Oribilul eveniment a avut loc acum 2 300 de ani, conform hieroglifelor de pe piramida din Karnak. Astfel, in acea cumplita zi, din ordinul faraonului au fost retezate organele sexuale a 6 generali libieni, 6359 soldati libieni, 222 soldati sirculi, 542 soldati etrusci si 6111 greci. Organele taiate au fost aduse pe o platforma imensa in fata faraonului, cel care a ordonat aruncarea lor in desertul libian…In China Antica, castrarea a functionat ca o pedeapsa pentru viol pana in preajma dinastiei Sui, cand castrarea a devenit cerere necesara pentru a ajunge functionar al curtii imperiale. Sumbra cutuma a luat amploare, astfel incat, la sfarsitul dinastiei Ming, existau circa 70 000 de eunuci in Palatul Interzis din Pekin. Obiceiul a scazut in intensitate astfel incat, in anul 1912, cand a fost instaurata Republica Chineza, mai traiau doar 420 eunuci. In civilizatia musulmana, orice barbat care lucra in preajma seraiurilor trebuia castrat fara exceptie. Practica castrarii testiculare a fost una frecventa in cadrul corurilor de baieti care cantau imnuri religioase in cadrul Bisericii Catolice. Ultima referire la aceasta situatie dateaza din anul 1890, atunci cand un edict din Vatican aminteste ca tinerii baieti erau inca castrati si la acea data, pentru a-si pastra vocile de copii.

2. Legarea picioarelor
Chinezii au sustinut timp de milenii ca acesta practica face ca femeile sa fie irezistibil de frumoase. Chiar circula o zicala conform careia chiar si o fata urata are sanse sa se marite daca i se leaga talpile picioarelor din copilarie. Legarea talpilor fetitelor chineze pentru a stopa astfel procesul natural de crestere, este un obicei mai vechi de 1000 de ani. Chinezii incepeau sa infasoare picioarele fetitelor inca de cand acesti copii aveau varsta de 4 ani. Datorita legaturilor stranse, oasele labei piciorului si degetele erau fracturate repetat pana cand se deformau. Scopul final era obtinerea unor picioare mutilate care nu depaseau 10-15 cm chiar si in cazul unei femei in varsta de 30 de ani. Pentru inceput, picioarele erau imbaiate zilnic intr-o solutie fierbinte, compusa din diferite ceaiuri de plante, amestecate cu sange de porc sau caine. Acest amestec lichid dizolva carnea necrozata sau putreda, vindecand in acelasi timp ranile. Apoi unghiile picioarelor erau smulse cu clestele pentru a se preveni cresterea acestora. Fiecare deget era rupt si bandajat in fese umede care, pe masura ce se uscau, strangeau si micsorau piciorul, impingand oaele fracturate spre calcai. Chinezii considerau o astfel de femeie cu talpile diforme ca fiind extrem de atragatoare din punct de vedere sexual…
Acest obicei a fost interzis de regimul comunist. In prezent, mai traiesc in China aproximativ 120 de batrane care au avut picioarele legate din copilarie. Evident, se deplaseaza doar in scaunul cu rotile.

1. Automumificarea
Automumificarea, probabil cel mai straniu obicei descoperit in panoplia traditiilor neobisnuite ale umanitatii, a fost intalnita doar in Japonia si are la baza un amestec de credinte, budiste, shintoiste si tibetane. Preotii budisti care alegeau sa fie niste sfinti in viata, al caror corp nu intra in putrefactie nici dupa zeci de ani de la moartea lor, aveau un drum greu de strabatut, si o motivatie imposibil de inteles pentru oamenii din prezent.
Sokushinbutsu era denumirea acestor preoti ale caror mumii au fost decoperite in muntii din nordul Japoniei, mai precis in prefectura Yamagata. Pana in prezent au fost descoperite intre 16-24 mumii japoneze.
Candidatul la statutul de sfant in viata sau mumie vie, trebuia sa-si petreaca ultimii ani din viata urmand o dieta stricta alaturi de unele ritualuri nedezvaluite nici pana in prezent de catre preoti. Dieta sa stricta se compunea doar din nuci si seminte. In paralel, calugarul efectua zilnic o serie de exercitii fizice epuizante care aveau ca scop arderea tuturor rezervelor de grasime din corp. Pasul urmator era mult mai dur. Timp de trei ani, calugarul se hranea doar cu un amestec de scoarta de copac si cu radacinile unor plante specifice zonei. Renunta si la bautul apei, astamparandu-si setea doar cu un ceai cu grad inalt de toxicitate, realizat din esenta arborelui Urushi, esenta din care, in mod normal, se fabricau lacuri si vopsele. Aceasta fiertura provoaca voma impreuna cu o pierdere rapida a fluidelor corpului. Dar cel mai puternic efect al ceaiului Urushi era reprezentat de capacitatea de a ucide toate bacteriile din intregul tub digestiv, alaturi de otravirea tesuturilor corpului astfel incat viermii sa nu le consume dupa moartea calugarului. In final, calugarul se incuia intr-un cavou de piatra putin mai mare decat propriul corp, cavou prevazut cu o mica deschizatura care sa-i permita viitoarei mumii vii sa respire. Asezat in pozitia lotusului, calugarul suna un clopot in fiecare zi pentru ca preotii de afara sa stie ca este in viata. Cand sunetul clopotului inceta, mormantul era sigilat.

Nici Soarele nu mai e ce-a fost

• Vanturile solare nu mai sunt atat de puternice si de zgomotoase ca alta data, anunta NASA, in urma unor date furnizate de o sonda aflata intr-o misiune de cercetare in apropierea Soarelui.

Datele culese pana in prezent arata ca vantul solar, un flux de particule sub-atomice incarcate, emis de catre Soare cu o viteza de 1.6 milioane de km/h, are cea mai scazuta intensitate din ultimii 50 de ani, reducandu-si puterea si protectia impotriva daunatoarelor radiatii cosmice. Vantul solar ajuta la crearea unei bule de protectie, numita heliosfera, care inconjoara sistemul solar. Masuratorile navei spatiale Ulysses arata ca presiunea vantului a scazut cu 20 de procente de la jumatatea anilor ‘90, in vreme ce temperatura solara este mai mica cu 13 procente.

O scadere a puterii vantului solar duce invariabil catre o micsorare a marimii si fortei heliosferei, permitand astfel unei cantitati mari de radiatii cosmice sa patrunda in interiorul sistemului solar.
Cercetatorii care studiaza fenomenul sustin ca pamantenii nu au de ce sa se teama, deoarece sunt in continuare protejati impotriva razelor nocive de catre campul magnetic care inconjoara Pamantul si care se comporta ca o bariera protectoare.

Sursa: NASA

Ce poate învăţa Europa de la noi?

• „Ce poate învăţa Europa de la noi?!” este titlul discursului meu. Pe „frontispiciul” acestuia cu litere majuscule se va scrie: N-AR FI RĂU SĂ FIE BINE. Altfel spus, tindem spre acel „bene”. Când, unde, cum sunt întrebări care nu se vor regăsi aici. Cică „orice oală are capac” (…). Fluturatic răsună sentinţa, mă voi pronunţa după judecată!

Goana spre EUROPA a moldovenilor a devenit pentru majoritatea o prioritate sau un gând, un vis, un preludiu, o foaie turistică, un contract de muncă (!), o metodă bună de a pune câţivă „iepuraşi” la colţun. Explicăm această mobilitate în masă prin faptul că avem un nivel de viaţă precar, salarii mici şi preţuri mari la alimente, medicamente, haine etc., guvernare proastă şi societate civilă embrionară, adică cum se mai spune, suntem lipsiţi de perspectivă în propriul meleag. Uitasem să menţionez că sunt adeptul europenizării, a valorilor universale şi, deşi trăiesc o condiţie extrem de dură, de dramatică a clipei care pare că s-a frânt în două pentru mine, spiritul luminii mă îndeamnă să trăiesc, în pofida oricăror absurdităţi, să trăiesc şi să iubesc această viaţă, să tolerez această lume. Dar cum este lumea? Este aşa cum este… Totuşi, mă bucur că sunt născut în 1987 şi nu mai devreme. Aveam să trăiesc vremea sovieticului, să fac abracadabra, să violez frontierele. Personal, mi se pare că trăiesc ca după un redutabil zid chinezesc. Am ajuns să plec la fraţii mei din România solicitând viză, nevoit uneori să dai şi ţeapă. Dar asta este deja o altă realitate.

Această Europă se extinde, se umflă ca un balon. Şi vreau să cred că vom ajunge şi noi vreodată în această comunitate, chiar dacă la moment pare imposibil. Ordinea din haos este supusă mai mereu jocurilor şi intereselor meschine, false, teroriste. În aşa dilemă ajungi când refuzi pateticul. Eu ţin la Europa, şi la Moldova, ca parte componentă a Europei. Dar nu mă pricep ce poate învăţa ea de la noi? Ar fi mai uşor dacă am spune ce învăţăm noi de la Europa, fiindcă am puncta multe. Totuşi, şi Europa ar putea „prinde” câte ceva. Ne bucurăm că suntem un popor cald ca un cuptor în plină iarnă, cu tradiţii şi obiceiuri milienare, locuri pitoreşti. De la noi, de la naţia română s-ar putea de memorat şi un Eminescu, Bacovia, de citit un Creangă, Rebreanu, Călinescu, Cărtărescu etc. Nu mi-am imaginat niciodată că poate fi atât de greu să răspunzi la această întrebare. Dar sacul gol nu stă în picioare, de aceea viaţa noastră şi însăşi existenţa este un element al cunoaşterii, al învăţării.

Cred că cea mai mare învăţare ar fi bunătatea noastră, ajutorul reciproc pe care ni-l acordăm, acele „împrumuturi de bani” sau de alte bunuri. Europenii sunt reci în această privinţă. Dar nu-i pot judeca că sunt rele aceste comportamente. Ne înglobăm în frazeologismul care spune că „acul mic îmbracă toată casa, iar hărnicia îţi dă singură de mâncare”. Faptele noastre istorice sunt modele şi pentru Occident, strămoşii neamului, scutul de protecţie al demnităţii. Am putea face schimb şi de reţete în materie de culinărie, foarte apetisante, care-ţi lasă gura apă. Dar timpul trece şi asta mă sugrumă. Or, câinele moare de drum lung, şi prostul de grija altuia.

Punctul pe „i” mi l-a pus o prietenă care am întrebat-o, aşa, din curiozitate, ce am putea noi oferi Europei? „Nimic. Ce-i cu tine? Trezeşte-te! Europa ar putea învăţa de la marele imperii, nu de la noi, o păcătoasă de ţară, care a fost până nu demult roabă!”. Suntem lipsiţi de un om moral, de o persoană incomodă pentru toţi aventurierii şi fariseii politici. Ne este greu până când vom putea oferi cu adevărat ceva, pentru că o societate, în care valoarea a fost stropită cu stropul nevalorii, greu va recunoaşte existenţa şi realitatea omului moral. Acum noi suntem corigenţi la demnitate, chiar şi prin „acea limbă de stat” [cred că Vieru a fost destul de explicit în „testamentul" lui sau investigaţia lui Pavel Păduraru], prin toate actele turbulente ale guvernării. Îl căutăm pe Decebal să ne salveze! În caz contrar, aş prefera ca poporu-mi să fie asemenea Pasării Pheonix, după care să pot spune cu certitudine ce poate învăţa Europa de la noi.

Se întâmplă un fenomen definit de Mircea Eliade drept coincidentia oppositorum (coincidenţa contrariilor) – o idee fundamentală universului creaţiei lui în genere. Aceste vremuri sunt cumplite şi ca o consecinţă a gravei noastre mentalităţi de a nu intui şi a preveni irecuperabilul fond etico-moral. De aceea, ar fi bine să ne cercetăm, răbdător, să ne reamintim de minunatele trăsături esenţiale ale entităţii noastre şi să le dăm voie să deschidă uşa, să sară gardul înalt şi să ajungă prin cabinetele ministeriale, ca să alcătuiască, inteligent şi critic, dovada unor dăruiţi cu adevărat neamului, gata oricând să răspundă la nevoile elementare şi esenţiale totodată.

N-AR FI RĂU SĂ FIE BINE! deci, NE VEDEM ÎN EUROPA! – în loc de concluzii.

Despre zodia Scorpion

• Zodiacul european (clasic): Scorpion.
• Element definitoriu: Apa.
• Calitate definitorie: semn fix, stabilitate.
• Verb reprezentativ: a dori.
• Culorile zodiei: roşu şi violet.
• Pietre preţioase caracteristice: hematit, topaz, safir.
• Metale caracteristice: fierul şi topazul.
• Ziua cea mai favorabilă: marţi.
• Locuri prielnice: cele situate lângă ape.
• Principalele calităţi ale zodiei: loialitate, hotărâre, curaj.
• Cea mai puternică dorinţă pentru nativul din zodia Scorpion: să transforme.
• Defectele Scorpionilor: gelozie, fanatism, spirit răzbunător.
• Zodiac chinezesc: Iepure.
• Zodiac indian: Turn.
• Zodiac egiptean: Thoth.
• Zodiac floral: Floarea Soarelui.
• Zodiac arboricol: Nuc.
• Numărul personalităţii mele: 6 (şase).

Planetele care mă guvernează:

• Planeta guvernatoare: Pluton.
• Planeta carierei profesionale: Soarele.
• Planeta dragostei: Venus.
• Planeta câstigurilor financiare: Jupiter.
• Planeta sanatatii si a muncii: Marte.
• Planeta casei si a familiei: Uranus.

Celebrităţi ale zodiei:
Demi Moore, Leonardo DiCaprio, Winona Ryder, Julia Roberts, Bill Gates, Whoopi Goldberg, Printul Charles, Hillary Clinton, Picasso, Katherine Hepburn. Voltaire, Emil Constantinescu, Traian Basescu etc.

Alimente:
Are nevoie de lichide, bauturi calde, alimente calde, peste, alimente oferite de apa, telina, ceaiuri, sucuri, alimente bogate in fier, salata verde, mancare din fudulii, alimente de culoare rosie sau neagra: sfecla, cirese, visine, mere, ridichi, capsuni, rosii, zmeura, mure, gogosari, ardei kapia, carne rosie (de vita sau de porc), mancare fiarta, lamai, ceai de musetel, legume si fructe de toamna.

Cadouri:
Carti politiste, carti de groaza, articole de înot, articole cu tenta esoterica (talismane, pietre norocoase, horoscop personal, amulete), flori de mina, obiecte vechi (relicve arheologice), alimente si bauturi fine, carti erotice, carti metafizice (despre reincarnare, paranormal, moarte, spiritism, mistere), carti de tarot, glob de cristal, articole magice, microscop, binoclu, telescop, pahare sau recipiente pentru lichide (vaze), invitatie la un restaurant intim, secret sau la un restaurant cu specific marin, lumanari, articole pentru scufundare, parfum, after shave, colonie, lenjerie intima, articole cu tenta erotica, flori, invitatie la sporturi extreme, parfumuri cu esente masculine, tari, dure, agresive, vestimentatie in nuante de grena, brun, negru, bleu-vert, obiecte metalice, obiecte ce reprezinta scorpioni, pesti, scoici, mamifere acvatice, pasari de apa, pisici, broaste, lebede, broaste testoase, ursi, delfini, foci, betisoare, parfumuri sau esente de aloe, mar, gardenie, lamai, liliac, crin, trandafir, nufar, plante de apa, bijuterii sau obiecte din metalul si pietrele semi-pretioase caracteristice.

Vestimentaţie:
Se imbraca ciudat, chiar daca in general clasic. Prefera sa ramana discreti si misteriosi chiar si prin vestimentatie, deci nu vor atrage atentia prea mult prin haine, ci mai mult prin aerul pe care vor sa il creeze cu aceste haine. Sunt foarte pretentiosi la haine, de aceea nu vor sti cu ce sa se imbrace. Sunt foarte schimbatori in gusturi, daca azi nici nu le observi stilul vestimentar, maine apar cu un stil violent, tipator. Le place vestimentatia sexy, pentru ca atragerea sexului opus este foarte importanta pentru ei. Femeile vor exagera cu un aspect agresiv din punct de vedere sexual, deci pot aborda vestimentatia tip vampa. Pe de alta parte, pentru a-si pastra umbra de mister asupra lor, se pot imbraca toata viata numai in negru. Sunt oamenii extremelor inclusiv in vestimentatie, deci azi pot soca, maine pot trece neobservati. Culorile recomandate pentru a-si amplifica energiile sunt grena, brun, negru, bleu-vert.Le place sa incerce stiluri noi, dar numai de dragul aventurii, nu vor adopta un stil vestimentar pentru prea mult timp, cautand deja o alta provocare.

• Spaţii specifice: Incaperea preferata in casa este dormitorul.
• Locuri prielnice: se simte bine in spatii retrase, discrete, intunecate, misterioase, in preajma sectiei de politie, a garnizoanei, a cimitirului, a farmaciilor, a muzeelor, a ruinelor, a siturilor arheologice, a apelor si marilor.
• Zone benefice: vestul tarii, vestul orasului, in camere cu ferestre spre vest. Sa plaseze patul cu capul spre vest.
• Tari/orase specifice: Norvegia, Siria, Zambia, Algeria, Washington, New Orleans, Liverpool.
• Sunete specifice: Muzica lenta, de meditatie si relaxare, muzica cu tenta erotica, sunetul de apa curgand, susur de izvoare, sunet de valuri.

Profesii:
Farmacist, chirurg, ginecolog, militar, scafandru, arheolog, speolog, politist, spion, justitie, armata, scriitor, detectiv, radiestezist (profesiuni bazate pe cautare si investigare a lucrurilor ascunse, misterioase), fizica nucleara, profesiuni legate de moarte (cimitir, pompe funebre, morga), sexolog (profesiuni legate de sex, erotism, pornografie), psiholog (profesiuni legate de psihicul uman), astrolog (profesiuni legate de mister, ocultism, esoterism), spion (servicii secrete).

Personalitatea zodiei Scorpion
Nativul din zodia Scorpion este hotarât, rafinat, tainic, curios. Poate fi gelos si smecher. Nativul Scorpion poate fascina datorita caracterului lui puternic, cu atât mai mult cu cât are si ceva misterios în el. Vointa si dorinta de a-si impune individualitatea, instinctul lui de conservare, tenacitatea si perseverenta, un mod de a gândi si actiona puternic marcat de sentimente – sunt alte caracteristici foarte pronuntate ale nativului Scorpion, carora li se adauga o buna cunoastere si constientizare a obiectivelor, mândria si respectul fata de sine. (…) Nativul Scorpion poate îmbratisa cu succes cariera de cercetator sau de psiholog. Pentru el, moartea si învierea nu sunt simple figuri de stil. Cunoaste atât culmile, cât si abisurile existentei. Deoarece este permanent sub tensiune, nativul Scorpion poate cadea usor în extreme. Atitudinea lui fata de ceilalti este marcata de neîncredere. Poate fi viclean, razbunator, agresiv, încapatânat si exagerat de gelos.

Sanatate:
Un om al placerilor, nativul din Scorpion este victima acestora. Este predispus la boli de stomac, gât si nas, infectii, hemoroizi, intoxicatii.

Fragmente culese din “Manual de jurnalism” de Mark Grigoryan

“Nu punem la îndoială că, în jurnalistică, talentul are un rol foarte important. Dar numai talentul nu este suficient. Mai e necesar, pentru a scrie bine, să stăpâneşti instrumentele meseriei”.

“Jurnalistica influenţează deopotrivă inima şi mintea cititorului. Însă modul de a oferi informaţie este diferit: într-un caz, autorul mizează pe raţiunea cititorului (de obicei, aşa sunt scrise articolele ce analizează evoluţiile politice sau economice într-o anumită situaţie), iar în altele – pe sentimente şi emoţii“. “Prin simpla relatare a unui fapt, propunem cititorului să tragă el însuşi concluziile ce se impun. Autorul are încredere în cititor, în puterea sa de discernământ”. “Influenţând emoţiile cititorului, îi propunem soluţii de-a gata, apreciind ab initio evenimentul ca fiind “bun” sau “rău”, în funcţie de atitudinea noastră faţă de el”.

“După un concurs de frumuseţe, care a avut loc pe la mijlocul anilor 90 în una din ţările CSI, un reporter a întrebat-o pe câştigătoarea concursului: “Prin ce credeţi că sunteţi mai bună decât celelalte fete?”. La această întrebare nechibzuită, răspunsul a fost pe măsură (“Nu-mi imaginez că cineva ar putea da un răspuns inteligent la ea”). După ce secvenţa a fost difuzată la TV, toată lumea a prins a vorbi că pretendenta la titlul de “Miss” este, pur şi simplu, o proastă. Întrebarea reporterului a fost dată uitării, pe când răspunsul domnişoarei a rămas”.

“Prin ce se deosebeşte o simplă convorbire – pe care o poate întreţine oricine cu prieteni, vecini, cunoscuţi, colegi – de un interviu? Interviul este şi el o discuţie, însă una întreţinută în mod profesionist”.

“Cea mai cunoscută definiţie a ştirii este atribuită lui John Bogart şi Charles Dana: “Nu este o ştire când un câine muşcă un om, deoarece aşa ceva se întâmplă des. Însă când un om muşcă un câine, atunci avem o adevărată ştire”. “Gerald Johnson, reporter la ziarul “The Sun” din Baltimor, scria: “O ştire este ceea ce trezeşte interesul unui bun gazetar”. “Ştirea este un fapt pe care cineva ţine să-l ascundă cu tot dinadinsul. Restul nu e decât publicitate” (William Hearst şi lordul Northcliff). “Ştire este orice subiect necunoscut de agenţia noastră”, o formulă ce aparţine lui Aleksandr Avanesov, redactor-şef al agenţiei de presă “Arminfo” din Erevan.